Se înfiripă o nouă idilă la Exatlon? Cel puțin așa pare, după ce doi concurenți au fost surprinși în noapte, lângă focul de tabără. Cei doi au fost foarte apropiați și între ei au fost și atingeri tandre, care dau de gândit că se plac reciproc.
Este vorba despre Cosmin Marin și Mihaela Popescu. Cel dintâi a petrecut prima sa noapte la Exatlon și s-a apropiat foarte mult de Mihaela. Departe de antrenamentele dure și de probele de foc la care sunt supuși în timpul zilei, concurenții au fost foarte apropiați, au stat unul lângă altul, iar atingerile tandre pot duce la concluzia că între ei se înfiripă o idilă.
Idilă la Exatlon între doi concurenți
Mihaela Popescu nu s-a apropiat foarte mult de coechipierii ei și a preferat să petreacă foarte mult timp singură până acum. Mai mult decât atât, între ea și celelalte fete din echipă au existat mai multe schimburi de replici dure în momentul în care acestea au vrut să o consoleze, iar ea a preferat să se retragă și să stea singură.
Mihaela s-a apropiat însă foarte mult de noul venit la Exatlon în echipa Războinicilor, Cosmin Marin. Cei doi s-au ținut de mână, au petrecut timpul flirtând în fața barăcii, iar la un moment dat Mihaela și-a așezat capul în poala lui Cosmin. Cei doi au stat împreună până când focul de tabără aproape s-a stins.
În fața barăcii, în timp ce Cosmin se uita la ea insistent, părând îndrăgostit, Mihaela i-a spus: „Nu te mai uita așa, că mi se pare că te uiți dubios.”
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet