Calendar ortodox 20 februarie 2019. Creștinii ortodocși îl pomenesc în această zi pe părintele Leon, episcopul Cataniei, făcătorul de minuni. El i-a luminat pe toți, a avut grijă de văduve și s-a îngrijit de cei aflați în nevoie. Tot astăzi este pomenit și Sfântul mucenic Sadoc, care s-a săvârșit împreună cu alți 128 de sfinți.
Pe 20 februarie este pomenit și părintele Visarion. Potrivit sinaxarului calendarului ortodox, „acest fericit, mergând odată cu ucenicul său pe cale, neavând apă şi fiind arşi de sete, prin însemnarea Crucii în văzduh, a prefăcut apa mării, din sărată şi cu neputinţă de băut în apă dulce şi rece şi bună de băut; din care şi îndestulându-se împreună cu alţii mulţi, au mulţumit lui Dumnezeu.” De asemenea, „aflându-se odată într-un loc oarecare şi spre folosul multora vorbind şi fiind vremea spre seară, cerând de la Dumnezeu, a oprit soarele până ce a săvârşit învăţătura. A coborât apoi apă din cer, ca şi Ilie, de mai multe ori, când unii au cerut de la el aceasta.”
Calendar ortodox. Pe 20 februarie este pomenit Sfântul părinte Leon, episcopul Cataniei, făcătorul de minuni
Sfântul părinte Leon, episcopul Cataniei, făcătorul de minuni este pomenit de creștinii ortodocși pe data de 20 februarie. Acest sfânt a fost făcut întâistătător al mitropoliei Cataniei datorită curăției vieții lui și a grijii față de cugetul său. După cum arată și numele său, Leon era ca un leu plin de îndrăznire, care îi lumina pe toți și avea grijă de suflete și de văduve.
„A ridicat o biserică mare, în cinstea bunei biruitoare muceniţe Lucia şi a ars pe Iliodor cel ce făcea cu farmecele semne şi minuni. Acest Iliodor, făcându-se cunoscut în mijlocul poporului ca făcător de minuni şi de năluciri, a cutezat să săvârşească şi asupra Bisericii lui Dumnezeu, meşteşugirile lui cele rele. Atunci fericitul, prinzându-l cu nevoinţă în mâinile lui şi legându-l cu sfântul epitrahil, a poruncit să fie aprins în mijlocul cetăţii foc mare, şi mărturisind toate farmecele lui, a intrat cu el, ţinându-l legat de grumaz, în mijlocul focului; şi n-a ieşit sfântul din foc până nu a făcut pe acel ticălos cenuşă şi spuză”, se arată în sinaxarul calendarului ortodox.
După această minue, toți s-au mirat nu doar pentru că Sfântul Leon rămăsese nevătămat, dar și pentru că focul nici măcar nu i-a atins hainele. Vestea aceasta s-a dus pretutindeni, inclusiv la urechile împăraţilor Leon şi Constantin, care au trimis pe cineva să îl aducă să se roage pentru ei. Acest părinte a săvârșit multe minuni de-a lungul vieții.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet