Brad Pitt și Agelina Jolie s-au întâlnit și au petrecut trei ore împreună. După divorțul care a durat aproape doi ani și multe știri scandaloase apărute în mediul online, cei doi par să revină la sentimente mai bune. Mai exact, paparazzi americani i-au surprins, în urmă cu o săptămână, în timpul unei întâlniri care a avut loc în Beverly Hills.
Aceștia par să fi avut multe de discutat, dat fiind faptul că au stat unul în fața celuilalt mai bine de trei ore. Conform celor de la Daily Mail, Brad și Angelina s-au întâlnit pentru a clarifica aspecte legate de custodia copiilor pe care îi au.
Brad Pitt și Angelina Jolie s-au întâlnit pentru a clarifica aspecte privind custodia copiilor
Mai mult, un apropiat al fostului cuplu a spus, pentru US Weekly, că Brad Pitt și Angelina Jolie au mai fost văzuți împreună și pe 30 ianuarie. „ S-au întâlnit de mai multe ori în ultimele săptămâni”, a spus apropiatul celor doi.
Conform presei din Marea Britanie și din SUA, întâlnirile lor au loc doar pentru a aplana presupusul conflict ce există între ei și, în special, pentru a ușora lucrurile, în ceea ce privește procesul de custodie.
Cei doi foști soți au împreună șase copii, dintre care trei au fost înfiați: Maddox, în vârstă de 7 ani, Pax, de 15 ani, Zahara, 14 ani, Shiloh, în vârstă de 12, și gemenii Knox și Vivienne, de 10 ani.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Actorii americani au ajuns la o înțelegere
În urmă cu câteva luni, se zvonea că actorii americani au ajuns la o înțelegere privind despărțirea lor, însă după o lungă perioadă în care au dus o luptă judiciară. În acel moment, o sursă declara că: „S-au înţeles în privinţa termenilor de divorţ.
Documentele sunt finalizate de ambele echipe de avocaţi, dar vor fi depuse în instanţă în următoarele săptămâni. Este o mare schimbare faţă de momentul în care s-a încheiat căsătoria, mai ales privind acuzaţiile aduse de Angelina la adresa lui Brad, dar acum se înţeleg destul de bine”, a mărturisit o sursă apropiată celor doi foști soți.