Pe 20 decembrie 2018, credincioşii îl prăznuiesc pe Sfântul Mucenic Ignatie, purtătorul de Dumnezeu, conform calendarului ortodox. Acesta a avut o moarte teribilă, după ce a fost aruncat la lei. „În Roma a fost aruncat în stadion şi a fost sfâşiat de leii sloboziţi asupra lui, de i-au rămas numai oasele cele mari. Pe acestea le-au adunat creştinii şi le-au dus în Antiohia”, scrie calendarortodox.
Tot pe 20 decembrie, credincioşii îi pomenesc pe Cuviosul Părintelui nostru Filogonie, patriarhul Antiohiei, pe Sfântul noului Mucenic Ioan cel din insula Tasos, care a suferit mucenicia în Constantinopol, în anul 1652 şi s-a săvârşit de sabie, pe Sfântul Părintele nostru Ioan din Kronstadt.
Calendar ortodox 20 decembrie: Sfântul Mucenic Ignatie
Conform calendar ortodox, Sfântul Mucenic Ignatie, a fost „urmaş al apostolilor, al doilea patriarh al Bisericii Antiohiei după Evod, a fost împreună cu Policarp, episcopul Bisericii Smirnei, ucenic al Sfântului Evanghelist Ioan. Când împăratul Traian a trecut prin Antiohia împotriva parţilor, Sfântul Ignatie a fost adus înaintea lui. Împăratul l-a cercetat îndelung şi a văzut că nu poate fi întors de la credinţa în Hristos.”
„De aceea a fost chinuit îndelung şi în felurite chipuri; dar arătându-se mai tare decât chinurile, a fost trimis legat la Roma, păzit de zece ostaşi, ca să fie dat mâncare fiarelor sălbatice. În drum spre Roma, a întărit Bisericile din cetăţile prin care trecea şi se ruga să fie mâncat de fiare, „ca să ajung, spunea el, pâine curată lui Dumnezeu'”, se arată pe Calendarul Ortodox.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Cuviosului Părintelui nostru Filogonie, patriarhul Antiohiei, este şi el pomenit pe 20 decembrie. Acesta „apăra pe oameni, şi-i făcea pe cei nedreptăţiţi mai puternici decât cei ce îi nedreptăţeau; mai pe urmă, a păstorit cu dreptate turma lui Hristos.”