Răzvan de la Insula iubirii i-a transmis un mesaj emoționant iubitei sale, Cati! Cei doi au creat numeroase controverse în show-ul matrimonial, filmat în Thailanda. Acesta a stârnit reale controverse în rândul telespectatorilor prin comportamentul său încă de la casting.
Acesta a vrut ca toată România să știe cum își ține iubita sub papuc, ba chiar a detaliat și tratamentele pe care i le aplica lui Cati, doar pentru a arăta cine este șeful în casă. Pe tot parcursul emisiunii Răzvan a pozat într-un bărbat potent financiar, care își mai și agresează iubita, cu șapte ani mai mare decât el.
Răzvan de la Insula iubirii i-a transmis un mesaj emoționant iubitei sale, Cati
Însă după terminarea reality-show-ului, acesta a revenit la sentimente mai bune și i-a transmis lui Cati un mesaj la care nu s-ar fi așteptat nimeni. ”Îţi las aceste cuvinte, draga mea! Ştiu că ne-am iubit mult şi mai ştiu că am fost un nenorocit faţă de tine şi ai stat lângă mine când mi-a fost greu, rău sau te înşelam.
Ştiu că ai picat în ispită cu un sărut şi nu îţi port duşmănie. Poate meritam mai mult, la câte mi-ai suportat în doi ani! Am învăţat din relaţia cu tine să ofer unei femei atenţie, calmitate, romantism şi respect… atunci când este nevoie!
Concurentul controversat, după terminarea emisiunii, a revenit la sentimente mai bune
Îţi mulţumesc pentru toate clipele frumoase petrecute între noi în doi ani şi am să le uit pe cele urâte! Îţi mulţumesc pentru lecţia învăţată! O lectie de viaţă foarte bună!
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Învăţaţi şi voi ceva din greşelile altora! O zi cât mai plăcută”, a scris Răzvan pe pagina sa de Facebook. Cei doi s-au cunoscut în spațiul virtual, în urmă cu un an și jumătate. Ulterior, au hotărât să vină la ”Insula iubirii” pentru a-și testa dragostea.