Din 2019 se schimbă pașapoartele! Ministerul britanic de Interne a anunțat că, după Brexit, paapoartele eliberate pentru cetățenii Regatului Unit vor avea altă copertă. Noile pașapoarte nu vor mai avea culoarea bordo și vor reveni la albastrul lor de altădată.
Acestea nu vor mai fi livrate decât odată cu reînoirea contractului cu fabricantul, adică din luna octombrie 2019. Iar, între data Brexit-ului, 29 martie 2019, și luna octombrie, cele care sumt îmbrăcate în bordo vor fi în continuare folosite, însă mențiunea ”Uniunea Europeană” va dispărea, confom AFP.
Se schimbă pașapoartele în 2019
”Ieşirea din UE ne dă ocazia unică de a reinstaura identitatea noastră naţională”, a declarat Brandon Lewis, secretar de stat pentru imigraţie, într-un comunicat. „De aceea, sunt încântat să anunţ că paşapoartele britanice îşi vor recăpăta designul emblematic aurit pe un fond albastru odată cu ieşirea din Uniunea Europeană în 2019”, potrivit agerpres.ro.
Culoarea albastră a pașapoartelor a fost folosită prima dată în 1921, înainte ca țara să adere la UE și să înceapă să emită din 1988 documentul în format uniform ales pentru ansamblul UE, conform revistacariere.ro.
”Un frumos cadou de Crăciun pentru cei cărora le pasă de identitatea națională”
Conform thesun.co.uk, această hotărâre este dedscrisă drept o ”victorie senzațională”. Mai mult, tabloidul conservator, care este și un susținător al Brexit-ului, a menționat că guvernul ”a dat curs cererii sale”.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
De altfel, anunțul a fost primit bine de deputații britanici, aceștia numindu-l un ”cadou frumos”. ”Un frumos cadou de Crăciun pentru cei cărora le pasă de identitatea naţională: reintroducerea propriului nostru paşaport britanic este un simbol puternic de revenire a Regatului Unit”, a declarat Andrew Rosildell pe Twitter.
Totodată, Brandon Lewis a precizat că noul pașaport va fi unul dintre cele mai sigure din întreaga lume. ”Unul dintre documentele cele mai sigure din lume, cu o serie de noi măsuri de securitate, pentru a-l proteja ded fraudă și de contrafaceri”, a spus Lewis.
Acte necesare pașaportului simplu electronic
Acesta se eliberează, la cerere, cetățenilor români care îndeplinesc toate condițiile prevăzute de Legea nr. 248/2005 conform regimului liberei circulații a românilor în străinătate și nu se află în una dintre situațiile de suspendare a dreptului de a pleca în afara țării.
Termenul de eliberare este de 30 de zile lucrătoare, asta în cazul cererilor privind eliberarea acestuia, fiind depus în țară. În cazul cererilor privind eliberarea pașapoartelor simple electronice depuse în străinătare, termenul este de 90 de zile.