Cele patru posturi de peste an sunt o provocare sufletească pentru unii dintre creștinii ortodocși. Acestea presupun atât reținerea totală sau parțială de la anumite alimente și băuturi, dar și abținerea de la gânduri rele, patimi și pofte. Și, desigur, preoții Bisericii Ortodoxe Române recomandă și citirea unor rugăciuni sau pasage din Biblie. Iar părintele Ilarion Argatu a împărtășit credincioșilor 10 dintre regulile care trebuie respectate când se ține post negru.
De asemenea, părintele Ilarion Argatu îi sfătuia pe oameni să țină până la final postul și, la un moment dat, el a dezvăluit de ce nu este bine ca cel ține post negru să meargă în vizite în acea zi. Toate acestea, dar și alte secrete se găsesc în paginile cărții “Pe treptele suirii către cer”, ediţia a II-a, 2007.
Cum ții corect post negru: sfaturile părintelui Ilarion Argatu
În rândurile de mai jos, găsiți cele 10 dintre regulile care trebuie respectate când se ține post negru. Ele au fost extrase din “Pe treptele suirii către cer”, un volum care cuprinde sfaturile practice ale părintelui Ilarion Argatu pentru credincioși despre post, botez, împărtășanie, mărturisire, Sfântul Maslu și căsătorie.
1 – în ziua în care ajunați sau țineți post negru nu mâncați nimic toată ziua.
2 – în zilele de post nu este bine să vă certați cu cineva, indiferent ce s-ar întâmpla și oricât v-ar supăra cineva, orice ispite ați avea, nici cu cei din afară, nici cu cei din casă. Părintele Ilarion Argatu spunea că este musai ca în astfel de situații să vă învingeți orgoliile, să vă stăpâniți firea, să treceți cu vederea peste orice umbră a răului sau a răutății unei persoane – să răbdați și să iertați orice. În caz contrar, diavolul “v-a furat” postul, degeaba mai postiți.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
3 – postul nu înseamnă doar abţinere de la mâncare şi băutură, ci şi de la orice păcat şi răutate.
4 – nu trebuie să dormiți în ziua postului, pentru ca nu cumva diavolul “să râdă” că ați vrut să treacă mai uşor şi mai repede postul ca să nu simţiți osteneala şi greutatea lui.
5 – nu mergeți în vizite în ziua în care țineți post ca să nu fiți serviți cu ceva de mâncare şi să vă descoperiți că ajunați. Explicația e simplă: când postiți nu trebuie să spuneți la nimeni despre asta, adică
Când posteşti, nu trebuie să spui la nimeni şi să nu ştie nimeni, adică „când posteşti închide-te în cămara ta, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti”.
Cum fură diavolul postul, potrivit părintelui Ilarion Argatu
6 – este bine ca mâncarea pe care ar fi trebuit s-o mâncați în acea zi să o împărțiți la săraci, nu o păstrați pentru când veți termina de postit. Diavolii pot să râdă şi să spună că ați făcut economie sau că ați recuperat ce trebuia să consumați. Postul întotdeauna trebuie însoţit de milostenie. Dacă eşti sărac, măcar o felie de pâine dă celui flămând.
7 – dacă vă simţiți slăbit şi credeți că nu mai puteți duce postul, puteți lua în cursul zilei o bucăţică de anaforă şi trei înghiţituri de aghiazmă.
8 – dacă nu puteți duce postul toată ziua şi-l întrerupeți, atunci nu mâncați mai mult dec o singură masă şi aceea tot de post. Dacă ați mâncat prea mult, diavolii v-au furat postul, spunând că ați mâncat cât pentru toată ziua în care ați postit.
9 – nu puteți întrerupe postul la orice oră. Dacă ţineți post pentru izbăvire de vrăji şi descântece, pentru că vrăjitorii au anumite ore când îi trimit pe diavoli la treabă, trebuie să ţineți cont de acest lucru. Unii trimit la ora 15:00, alţii la ora 18:00, la ora 21:00, la ora 24:00. Trebuie să duceți postul până la aceste ore pentru ca să vă găsească în post şi să puteți respinge loviturile vrăjitorilor.
10 – un alt aspect foarte important de știut și respectat se referă la faptul că postul-ajunare începe la ora 18:00 din ziua anterioară şi ţine până în ziua de post la ora 24:00. Cine nu poate duce până la ora 24, se poate opri aşa cum am arătat, la ora 15:00, la ora 18:00, la ora 21:00.
Ora până la care duceți postul reprezintă momente ale pătimirii Mântuitorului Iisus Hristos, şi anume: la ora 12:00 – a fost răstignit; la ora 15:00 – şi-a dat duhul pe Cruce; la ora 18:00 – a fost dat jos de pe Cruce şi îngropat; la ora 21:00 – s-a aşezat piatra pe mormânt fiind pecetluită; la ora 24:00 – s-a coborât în iad sfărâmând porţile de aramă, risipind pe diavoli şi scoţând pe cei drepţi din iad.
Părintele Ilarion Argatu s-a născut pe 2 august 1913 în localitatea Valea Glodului, comuna Vulturești, județul Suceava. El a încetat din viață pe 11 mai 1999 la Mănăstirea Cernica.