O șoferiță de TIR din județul Brăila a fost mustrată de oamenii legii pentru că i-a sfidat pe un site de socializare. Tânăra are 26 de ani și este șofer de TIR. În urma unui mesaj foarte dur adresat în mediul online către Poliția Română, aceasta a fost amendată.
Totul s-a petrecut pe pagina „DeBrăila”, unde femeia a adăugat anumite comentarii nepotrivite. Articolul privea un taximetrist care a fost sancționat de oamenii legii din cauza tulburării liniștii publice.
Șoferiță de TIR din Brăila, amendată de polițiștii
Spiridon Dana Dănuța, o tânără în vârstă de 26 de ani a primit amendă în urma jignirilor lansate pe o pagină de socializare către agenții de poliție. Procesul verbal primit de aceasta spune că: „prin intermediul site-ului de socializare Facebook, respectiv pe pagina ‘DeBrăila’, a adresat cuvinte și expresii jignitoare la adresa lucrătorului de poliție menționat în articol, respectiv a instituției Poliției”, potrivit Digi24.
Suma pe care a fost nevoită să o achite, în urma incidentului, a fost de 500 de lei. Din fericire pentru femeie, aceasta nu a avut puncte de penalizare, puncte de amendă, și nici nu a fost pasibilă de confiscare a carnetului de conducere. Spiridon Dana Dănuța a crezut în primă fază că oamenii legii sunt puși pe șotii, dar nu a fost așa. Se pare că tânăra de 26 de ani este de părere că lucrurile nu sunt corecte, prin urmare, va apela la instanță pentru facerea dreptății. ‘Am comentat la Eparu Ionuț, taximetristul care a pățit ce a pățit cu poliția, iar poliția a venit acasă la mine și mi-a dat citație să mă prezint la secție pentru a mă amenda. Pentru că mi-am spus parerea mea vis-a-vis de poliție. Cu asta se ocupă în ziua de azi Poliția Română. Le-am spus: eu lucrez ca șofer de tir și nu am luat niciodată nicio amendă pentru nimic și iau pentru asta?’, a declarat șoferița de TIR, pentru Jurnaul de Brăila.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Care a fost comentariul Dănuței?
Spiridon Dana Dănuța s-a arătat foarte supărată de cum fac dreptate oamenii legii, așa că a comentat vehement pe un site de socializare. „Poliția p***i! Niște scârbe incompetente care se cred regi dacă poartă haina poliției pe ei, dar nu are nicio relevanță cu prostia din capul lor!”, a fost comentariul decisiv pentru amendarea șoferiței de TIR din Brăila. De asemenea, nici internauții brăileni la curent cu cele întâmplate nu s-au lăsat mai prejos în legătură cu articolul taximetristului care i-a adus cu mai puțin de 500 de lei în buzunar șoferiței.