Meteorologii au emis prognoza meteo pentru data de 16 august! Astfel, aflăm că vremea întoarce din nou foaia! Agenția Națională de Meteorologie anunță că, după ce am îndurat câteva zile de caniculă, se răcorește și că vom avea parte de ploi de scurtă durată în aproape toată țara.
Joi, temperaturile vor scădea ușor în nordul țării, pe fondul nebulozității ceva mai ridicate, în timp ce în sud acestea vor continuă să cocheteze cu pragul caniculei. În vest, centru și în nord îndeosebi în cursul după-amiezii se vor semnala local unele averse de ploaie însoțite de descărcări electrice, aceste averse urmând să fie mai însemnate cantitativ în mod izolat (și mai ales în zonele montane). Vântul va suflă slab în aproape toată țară, cel mult slab până la moderat în sud-est. Temperaturile maxime vor fi situate în general între 25 și 30 de grade în Transilvania, Maramureș, Banat și Crișana (cu valori ușor mai ridicate posibile în sudul Transilvaniei), 30-35 de grade în Oltenia, Muntenia și Dobrogea și 25-30 de grade în Moldova.
Prognoza meteo 16 august. În București vor fi 34 de grade Celsius, iar pe litoral vremea va fi numai bună pentru scăldat
În București, vremea va fi frumoasă și călduroasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar cea minimă va fi de 17…19 grade.
Vremea 16 august pe litoral.
Pe litoral, turiștii au parte de o vreme călduroasă, numai bună pentru scăldat. În stațiunea Mamaia vor fi 32 de grade Celsius, iar cerul va fi senin, la Costinești temperaturile vor ajunge la 31 de grede Celsius, cu un cer predominant însorit, iar la Vama Veche vor fi tot 31 de grade Celsius, iar cerul va fi unul fără de nori.
Vremea 16 august la munte
Cei care vor fi prezenți la munte, vor avea parte de un cer predominant însorit, la Sinaia, cu temperaturi de până la 24 de grade Celsius, însă precipitațiile vor ajunge la 25%. La Vatra Dornei temperaturile scad până la 19 grade Celsius și meteorologii anunță furtună. La Brașov, temperaturile vor ajunge până la 29 de grade Celsius, însă cerul va fi mai mult noros.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17