Maria Andria a dezvăluit clipele de coșmar prin care a fost nevoită să treacă în urma unor intervenții chirurgicale. Artista a mers la medic să-și scoată polipii, iar în acel moment, medicul ar fi decis că este cazul să-și rezolve și o problemă estetică.
Așa că a supus-o la două intervenții chirurgicale în același timp, operația de polipi și rinoplastie. Când spera că toate problemele ei se rezolvă, atunci a început calvarul
Maria Andria, clipe de coșmar
În urma intervenției, operația nu a reușit. I-a fost distrus tot cartilajul osos, iar nasul la care visa, nici nu mai exista. Ba mai mult, la doar o zi de la intervenția nereușită, medicul a externat-o din spital și i-ar fi spus că după doar două săptămâni poate să-și reia activitatea și să filmeze videoclipul piesei Love in Dubai.
Ajunsă acasă, s-a trezit cu o hemoragie îngrozitoare în urma căreia a pierdut 2, 5 litri de sânge. Și-a sunat medicul să îl anunțe că este în stare gravă, dar el i-ar fi spus să stea liniștită că așa se întâmplă după intervenție.
Într-o secundă a simțit că este la un pas de moarte, din fericire pentru ea, pe ultima sută de metri a apucat să-și sune sora, iar aceasta a găsit-o într-o baltă de sânge. A fost dusă de urgență la spital, dar medicii nu i-au mai dat șanse de viață, scrie spynews.ro.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5570 de lei în a doua zi de Crăciun!
„Mi-am luat adio de la familie, nu știam dacă o să mai trăiesc după operație. Doar Dumnezeu m-a ajutat să rezist intervenției. „ a declarat artista despre episodul neplăcut din viața ei.
Sursă: www.spynews.ro