Nu a fost stabilit şi locul acţiunii. În funcţie de numărul participanţilor care se vor anunţa, poliţiştii se vor aduna în Piaţa Victoriei sau Piaţa Revoluţiei. Oamenii sunt nemulţumiţi de legea salarizării unitare şi cea a pensiilor şi cer, printre altele, anularea experimentului prin care au fost transferate contribuţiile în sarcina angajatului. Acţiunea de protest, intitulată ,,miting împotriva legilor haosului”, se va încheia cu un marş spre sediul PSD.
Mitingul de protest are in vedere, potrivit organizatorilor, haosul instituit prin Legea salarizarii unitare si legislatia privind pensiile. In ceea ce priveste, solicitarile acestea sunt urmatoarele:
– Anularea experimentului transferurilor de contributii de la patronate la salariati, care loveste, in egala masura, patronii si salariatii si nu se justifica decat in scopul propagandistic al anuntarii unor „mariri” salariale, care sunt, in fapt, scaderi pentru majoritatea „beneficiarilor”;
– Abrogarea Art.40 din OUG 57/2015 si a OUG 59/2017, procedural neconstitutionale si, in egala masura, discriminatorii pentru toti rezervistii;
– Abrogarea OUG 90/2017 care prelungeste suspendarea platii ajutoarelor salariale in baza unei legi abrogate;
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
– Abrogarea OUG 95/2015, in egala masura discriminatorie pentru militari, politisti cat si pentru adevaratii revolutionari, adica pentru cei fara al caror sacrificiu, ministrii si politicienii de astazi ar fi ramas niste neica nimeni, iar marii afaceristi autohtoni, niste bisnitari de duzina;
– Publicarea imediata a proiectului noii Legi a pensiilor (daca exista) si incetarea campaniei propagandistice pe aceasta tema, pe care ministrul Muncii o duce de un an de zile, in baza unui text de lege invocat dar nevazut;
– Punerea in discutie, in Camera Deputatilor, in regim de urgenta, a Proiectului Legii Sindicatelor, proiect in conformitate cu legislatia europeana, inaintat de CNSC, prin parlamentari ALDE si PSD, in anul 2015.
Sursă: www.realitatea.net