Iarna face ravagii şi în Statele Unite, unde patru oameni au murit din cauza gerului. Drumurile au fost acoperite de gheaţă, cablurile de electricitate au fost rupte în mai multe localităţi, iar gerul din ultimele zile a închis mai multe şcoli, informează Reuters.
Temperaturi scăzute şi căderi de zăpadă au fost de asemenea prognozate pentru joi în regiunea Atlanticul mijlociu şi cea mai mare parte din New England. Serviciul meteorologic naţional (NWS) a emis atenţionări de vreme de iarnă şi alertă de viscol din nordul Georgiei în Virginia şi din Massachusetts până în Maine.
Patru oameni au murit în SUA din cauza condiţiilor meteo
În Austin, statul Texas, un vehicul a plonjat marţi de la 9 metri de pe un pod acoperit cu polei, provocând moartea unui bărbat de aproximativ 40 de ani, potrivit informaţiilor postate pe Twitter de serviciului medical de urgenţă Austin-Travis County.
O femeie de 82 de ani, care suferea de demenţă, a fost găsită moartă miercuri în spatele locuinţei sale din zona Huston, cel mai probabil din cauza expunerii la frig, a precizat Harris County Sheriff’s Office. În Georgia, două persoane şi-au pierdut viaţa după ce au fost lovite de un vehicul care a alunecat pe gheaţă, lângă Macon, a relatat presa locală.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Pe Aeroportul internaţional Hartsfield-Jackson din Atlanta, cel mai aglomerat la nivel naţional, cu 2.700 de curse care sosesc sau pleacă zilnic, fuseseră anulate, până miercuri la prânz, 470 de zboruri, potrivit serviciului de monitorizare a traficului aerian Flightaware.com.