BERBEC
Eşti în faţa unui alt început şi, ca la tot ce-i nou, eşti entuziasmat şi ai aşteptări mari de la ţinta finală. Ai toate resursele pentru a transforma acest plan într-un succes deplin, dar reuşita depinde foarte mult de felul în care iei startul, deci asta trebuie să faci acum: să te concentrezi eficient la ce ai de făcut, la sensul de mers, la investiţia de energie care se cere făcută, la colaboratorii pe care te poţi baza şi mai ales la felul în care îţi administrezi energia, că nu cumva să consumi tot elanul din prima etapă şi mai apoi să oboseşti.
TAUR
Intră în mediul tău o persoană care poate avea efecte diferite asupra ta. Ori te irita şi scoate la iveală latura ta agresivă, pentru că nu-i poţi tolera uşor comportamentul, ori, dimpotrivă, te stimulează şi te susţine să porneşti o acţiune nouă ce va evolua foarte bine. Totuşi, nu te aştepta să meargă toate că pe roate, pentru că vor apărea pe parcurs destui oponenţi, inamici sau o mulţime de piedici care vor cere mai mare atenţie din partea ta ca să nu foloseşti tot ce ai mai rău în tine. Încearcă să nu vezi în jurul tău doar duşmani!
GEMENI
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Plouă cu bonusuri la Betano: 50 lei pariu gratuit, 100+400 rotiri gratuite și bonus de bun venit 100% până la 500 lei
Iubirea are multe de oferit azi, dar şi cere multe, de aceea nu trebuie să te mulţumeşti doar cu ceea ce are cel drag să-ţi dăruiască, ci trebuie să fii şi tu la fel de generos. Poate nu se exprimă în formă pe care ai fi dorit-o tu acum, deci nu aştepta miracole sau o iubire ambalată în poleiala strălucitoare, deoarece iubirea poate lua şi cele mai comune forme, dar la fel de intensă şi curată. Fii atent la semnalele de tandreţe care vin de la cel drag, pentru că sunt cea mai clară dovadă de iubire.
RAC
Mare grijă spre ce duci dialogul tensionat care se iscă azi în jurul tău, pentru că risca să denatureze într-un conflict de proporţii care nu se va termina deloc plăcut. Eşti chiar în faţa unei dispute agresive care poate destrama o relaţie profesională sau o prietenie ce mergea bine, dar ajunsese într-un punct sensibil şi periculos. Poate nu e prima oară când se ajunge la acest moment critic, tocmai de aceea trebuie să priveşti un pic înapoi să nu repeţi erorile de odinioară, altfel acum nu se va mai putea face nimic să salvezi situaţia. Priveşte înapoi cu înţelepciune, nu cu mânie!
LEU
Unele lucruri se repeta ciclic în viaţa ta, şi acelaşi lucru simţi şi azi când treci, pentru a câta oară, printr-o situaţie care cere mult de la tine. De fiecare dată te-ai descurcat de minune, deci nu are rost să-ţi faci griji şi să intri în panică, deoarece la fel de bine vei gestiona situaţia şi acum. Ajunge doar să repeţi soluţiile de odinioară pentru că nimic nu e nou sub soare şi nu poţi inventa de fiecare dată variante noi, deci adu-ţi aminte ce bine s-au aşezat toate cândva.
FECIOARĂ
Cineva îi pune beţe în roate, deşi erai pregătit să intervii într-o acţiune cu un consum mare de energie, dar dacă-ţi taie elanul, e clar că nu mai ai acelaşi interes să continui. Nu privi hopul ca pe un eşec, ci ca pe o pauză de detaşare, deoarece de pe margine, neimplicat direct în miezul acţiunii, vezi altfel lucrurile. Uneori, o piedică nu e cel mai rău lucru care se poate întâmpla, ci dimpotrivă: te ajută să mai treci odată totul în revistă şi să descoperi dacă ai scăpat ceva din vedere. Stai pe loc şi adună-ţi forţele, aşadar.
BALANŢĂ
Priveşti spre viitor cu o combinaţie de emoţii, dar care se bat cap în cap, momentan. E şi un soi de teamă pentru ce va urma, dar şi o nerăbdare pentru a ajunge mai repede la cele dorite. Încearcă să foloseşti emoţiile într-un sens constructiv, fără a lăsa piedicile să-ţi taie elanul. Se pot ivi oricând persoane care îţi pot pune beţe în roate, descriind viitorul în culori foatrte sumbre, ce te pot influenţa şi pe tine, dar nu trebuie să-i asculţi. Dimpotrivă, să le distragi tu atenţia de la motivele lor de pesimism şi ingrjorare, pentru că se poate ajunge acolo unde doreşti.
Horoscop 6 ianuarie 2018. Săgetătorul trebuie să cântărească bine situaţia
SCORPION
Cel care promite azi că te poate ajuta, nu prea e capabil de ceea ce promite, deci nu-ţi face speranţe prea mari cu privire la eventualele sale intervenţii. Are doar impresia că deţine cheia la problema ta, dar când îi vei cere efectiv ajutorul, vei vedea că va cauta tot felul de scuze infantile ca să scape de sarcină. Nu te baza pe laudurosi, pe prieteni falşi, pe oameni care doar se dau mari că ştiu ce e de făcut în situaţia respectivă, pentru că nu vor participa cu nimic bun la rezolvarea ei. Mai mult te încurca şi mai bine te lipseşti de aşa-zisul ajutor.
SĂGETĂTOR
Stai şi gândeşte pe îndelete variantele pe care le ai la dispoziţie cu privire la planul pe care vrei să-l pui în aplicare. Nu te aventura la prima idee care-ţi vine în minte, pentru că, mai devreme sau mai târziu, îi vei găsi punctele slabe şi vei căuta deja alte soluţii. Momentul este însă favorabil unei analize la rece, detaşat de toate, privind lucrurile pe toate părţile. Nu te grăbeşte nimeni să iei decizii imediat, deci ia-ţi răgazul necesar pentru a te documenta, a înţelege lucrurile din cât mai multe unghiuri şi să extragi apoi o concluzie bine gândită.
CAPRICORN
Ai aşteptat mult timp acest moment, să dai startul unui proiect căruia îi acorzi o semnificaţie cu totul specială. Poate fi o direcţie nouă în carieră, o sarcină complicată la serviciu, studiul unui domeniu nou care cere concentrare sau o afecere de perspectivă, dar nimic nu se clădeşte peste noapte. Important e s-o începi acum, şi apoi să-ţi pui serios răbdarea la treabă, deoarece rezultatele nu apar peste noapte. Dar tu ai şi răbdarea, şi ambiţia, şi resursele intelectuale necesare pentru a face din acest drum un succes de durată, deci hai, la drum!
VĂRSĂTOR
Viaţa de familie este foarte amuzantă. Umorul se resimte în toate activităţile comune şi dacă reuşiţi să menţineţi acest tonus pozitiv cât mai mult timp, veţi avea numai motive de bucurie. Copiii sunt sursa acestor motive de reală bucurie, pentru că animă atmosferă cu glumele, cu jocurile, cu râsetele lor. Coboară-te şi tu un pic la nivelul lor, uita de vârsta pe care o porţi pe umeri şi scoate copilul din tine mai mult la lumină. Este atitudinea perfectă pentru a începe săptămâna cu dreptul şi a o ţine aşa până la capăt.
PEŞTI
Veştile care sosesc din alte localităţi te bucură enorm, pentru că sună exact aşa cum doreai. Sunt informaţii de care te poţi folosi în avantaj propriu, ştiri binevenite prin care afli că anumite aspecte, până mai ieri dezechibrate, s-au aşezat pe făgaşul normal. Relaţiile cu cei din alte localităţi – fie că ajungi tu acolo sau vin ei în zona ta de domiciliu – sunt la cote maxime, surse de reală bucurie. Ia legătura cu cineva de la distanţă, pentru că ai putea afla lucruri excelente de acolo.