Anunţ şocant făcut de Dana Grecu în emisiunea „Sinteza Zilei” de la Antena 3. Vizibil emoţionată, jurnalista a mărturisit că începând de astăzi se numeşte Dana Chera.
„Dacă toată lumea te întreabă de ce nu mai fac emisiune în fiecare zi înseamnă că este o foarte mare răspundere pentru mine. Înseamnă ce ce am făcut, nu am făcut rău. Înseamnă că mă gândesc (n.r. dacă să facă emisiuni în fiecare zi), ceea ce fac fac cu mare răspundere şi cu mare dragoste şi ştii foarte bine că lucrurile pe care le fac, le fac cu toată energia mea.
Dana Grecu a divorţat, după o căsnicie de 20 de ani
Pe mine mă cheamă Dana Chera. Aproape 20 m-a chemat altfel. Este un alt început, sunt tot eu, nu e nimic schimbat, doar că am o mai mare experienţă de viaţă. N-am spus public asta niciodată”, a mărturisit Dana Grecu în direct.
La rândul său, Mihai Gâdea a asigurat-o pe Dana: „Am încredere şi-n tine şi am încredere şi-n el, mai ales”.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17