Oraşul secret din China, care nu apare pe nicio hartă! Se numeşte 404 şi se află în partea de nord vest, la 100 de kilometri de Jiayuguan. Codul vine de la 404 Co. Ltd. o companie ce este parte a Corporaţiei Naţionale Nucleare a Chinei, scrie sixthtone.com. VEZI MAI MULTE IMAGINI SUS, ÎN GALERIA FOTO!
Oraşul, construit în 1958, a avut ca unic scop dezvoltarea bombei nucleare, fiind considerat un secret naţional. Cei mai buni oameni de ştiinţă au fost transferaţi aici, iar ulterior, în 1964, a avut loc primul test nuclear reuşit: detonarea unei bombe în deşertul Gobi.
Oraşul secret din China care nu apare pe nicio hartă!
Oraşul are doar 4 kilometri pătraţi la suprafaţă, însă are o uriaşă reţea subterană, care ar fi folosită în eventualitatea unui război nuclear.
Localitatea avea propria administraţie municipală, departament de poliţie, canal de televiziune, ba chiar şi tribunal şi închisoare.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet