Românii se vaită că nu au bani, dar, cu toate acestea, s-au cheltuit 15 milioane de euro, în vacanţa de Crăciun! Peste 78.000 de turişti români au cheltuit 15 milioane de euro în destinaţii din ţară în minivacanţa de Crăciun, potrivit unei analize realizate de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc. Prinuntr-un calcul simplu, aflăm că fiecare român plecat în vacanţă a cheltuit aproape 200 de euro în vacanţa de Crăciun!
„Un număr de peste 78.000 de români şi-au petrecut în acest an Crăciunul în diverse destinaţii din ţară, unde au cheltuit pe cazare, masă şi distracţie aproximativ 15 milioane de euro. Din calculele FPTR, cheltuiala medie a turiştilor care au preferat destinaţiile interne a fost de aproximativ 500 de lei pe sejur, doar pentru cazarea şi mesele incluse în pachetele turistice, în creştere cu 6% faţă de anul trecut. Cheltuielile suplimentare, cu drumul şi distracţia, au fost în medie, de 400 lei pe sejur, pentru fiecare turist”, precizează FPTR într-un comunicat remis, miercuri, AGERPRES.
Românii au cheltuit 15 milioane de euro în vacanţa de Crăciun!
Pensiunile rurale s-au aflat în topul preferinţelor, unde gradul de ocupare a depăşit 90%, fiind cazaţi aproximativ 30.000 de turişti. Majoritatea acestora au ales să îşi petreacă sărbătoarea Crăciunului în spirit tradiţional, bucurându-se de preparatele cu specific românesc.
Tarifele au variat între 350 şi 500 de lei/persoană, în funcţie de categoria pentru care a optat fiecare turist. Pe locul următor în topul preferinţelor s-au aflat staţiunile montane, care au primit de Crăciun aproximativ 20.000 de turişti. În ceea ce priveşte tarifele percepute, acestea au fost cuprinse între 400 şi 600 de lei/persoană, în funcţie de gradul de confort, serviciile oferite şi numărul de zile de sejur.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Turismul extern a înregistrat o creştere, mai ales pe segmentul de destinaţii exotice. Şi marile oraşe europene s-au aflat în topul preferinţelor turiştilor români, aceştia bucurându-se de Târguri de Crăciun, concerte şi spectacole. Cele mai căutate destinaţii din Europa au fost Bulgaria, Austria, Elveţia, Italia şi Franţa. Tarifele au variat de la 150 de euro până la 1.650 de euro/persoană în funcţie de gradul de confort, serviciile oferite şi numărul de zile de sejur.