Zi tristă pentru România! Capete încoronate, prinţi, prinţese, reprezentanţi ai caselor regale şi personalităţi cu sânge albastru din întreaga lume îi vor aduce un ultim ogagiu Regelui Mihai! Cele mai importante familii regale au venit la Bucureşti şi au fost primite în salonul offcial de la Aeroportul Henri Coandă.
Printre aceştia, se numără Prinţul Charles, Regele Carl XIV Gustaf al Suediei, Regina Sofia şi Regele Juan Carlos I ai Spaniei. Cu toţii şi-au prezentat omagiile la catafalcul Regelui Mihai I.
Regele Mihai, condus pe ultimul drum de capete încoronate din întreaga lume!
La funeraliile Regelui Mihai I vor fi reprezentate Familiile Regale din Marea Britanie, Suedia, Spania, Belgia, Iordania, Luxemburg, Liechtenstein, Bahrein, Bulgaria, Grecia, Serbia, Albania, Franţa, Prusia, Italia şi Portugalia. Vor fi reprezentate Familiile Imperiale din Rusia, Austria şi Germania, Familia Mare Ducală de Baden, Familia Regală de Wurttemberg şi Familia Princiară de Ligne.
Vor fi prezenţi:
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Majestatea Sa Regele Carl XIV Gustaf al Suediei
Majestatea Sa Regina Silvia a Suediei
Alteţa Sa Regală Marele Duce de Luxemburg
Majestatea Sa Regele Juan Carlos I al Spaniei
Majestatea Sa Regina Sofia a Spaniei
Alteţa Sa Regală Principele de Wales
Majestatea Sa Regele Simeon al II-lea al bulgarilor
Majestatea Sa Regina Anne-Marie a elenilor
Alteţa Sa Regală Principesa Muna a Iordaniei
Alteţa Sa Regală Principesa Astrid a Belgiei
Alteţa Sa Regală Principele Lorenz al Belgiei
Alteţa Sa Regală Principele Moştenitor Alexandru II al Serbiei
Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Ecaterina a Serbiei
Alteţa Sa Regală Ducele de Braganza
Alteţa Sa Imperială şi Regală Principele Georg al Prusiei
Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducele Karl al Austriei
Alteţa Sa Imperială şi Regală Marea Ducesă Maria a Rusiei
Alteţa Sa Regală Principele Moştenitor Leka II al albanezilor
Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Elia a albanezilor
Alteţa Sa Serenisimă Principesa Isabelle de Liechtenstein
Alteţa Sa Regală Principesa Rym a Iordaniei
Excelenţa Sa Şeicul Rashid bin Khalifa al Khalifa al Bahrein
Alteţa Sa Regală Marele Duce de Baden
Alteţa Sa Imperială şi Regală Marea Ducesă de Baden
Alteţa Sa Regală Principesa Irina a Greciei
Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducele Dominic al Austriei
Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducesa Emmanuella a Austriei
Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei
Baronul Hanns-Ulrich von Holzhausen
Baroana Alexandra von Holzhausen, doamna Ferch
Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducele Georg al Austriei
Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducele Martin al Austriei
Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducesa Katharina a Austriei
Alteţa Sa Regală Principele Emmanuel Philibert de Savoia
Alteţa Sa Regală Principele Nikolaos al Greciei
Alteţa Sa Regală Principele Eberhard de Wurttemberg
ASR Principesa Chantal a Franţei
Baronul Francois-Xavier de Sambucy de Sorgue
Alteţa Sa Principesa Anne de Ligne
Cavalerul Charles de Fabribeckers
Principesa Tatiana Radzivill, doamna Fruchaud
Dr John Fruchaud
De asemenea, vor lua parte la funeralii reprezentanţi ai Comisiei Europene, Georgiei, Macedoniei, Marii Britanii, Turciei şi Sfântului Scaun.
Vor fi prezenţi:
Doamna Comisar European Corina Creţu
Domnul Zviad Dzidziguri, Vicepreşedintele Parlamentului Georgiei
Domnul Talat Xhaferi, Preşedintele Parlamentului Republicii Macedonia
Domnul Kocho Angjushev, VicePrim-Ministru al Republicii Macedonia
Sir Alan Duncan, Ministru de Stat pentru Europa şi America din Marea Britanie
Domnul Ahmet Yildiz, Ministrul Adjunct al Afacerilor Externe din Republica Turcia
E.S. Monseniorul Nikola Eterović şi
E.S. Monseniorul Miguel Maury Buendía, reprezentând Sfântul Scaun