Joi 7 Decembrie 2017, în nordul, centrul şi estul ţării vor mai fi înnorări, mai ales în cursul zilei, dar numai izolat vor fi precipitaţii slabe, fulguieli în Carpaţii Orientali şi precipitaţii mixte în Maramureş, estul Transilvaniei şi nordul Moldovei.
În restul teritoriului, cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări pe crestele montane, spulberând zăpada. Temperaturile maxime se vor încadra între 1..2 grade in estul Transilvaniei şi 12 grade in sudul Oltenieie, iar cele minime între -11…-10 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 4…5 grade pe litoral. Pe arii restrânse va fi ceaţă, în special noaptea.
Prognoza meteo 7 decembrie. În Bucureşti vor fi 10 grade Celsius
În Bucureşti, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 9…10 grade, iar cea minimă de -1 grad, mai scăzută în zona preorăşenească. Îndeosebi la sfârşitul nopţii vor fi condiţii de ceaţă.
Temperaturi în principalele oraşe
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Bucureşti 10 grade Celsius
Buzău 9 grade Celsius
Bacău 8 grade Celsius
Iaşi 7 grade Celsius
Suceava 6 grade Celsius
Satu Mare 4 grade Celsius
Oradea 5 grade Celsius
Cluj-Napoca 2 grade Celsius
Râmnicu Vâlcea 8 grade Celsius