Peste 18.400 de copii din Romînia sunt nevoiţi să traiască fără părinţi, ambii plecaţi la muncă peste hotare! Totalul copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate era de 96.723, la sfârţitul primului trimestru, conform datelor centralizate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA).
Dintre cei 18.403 de copii cu ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, 17.142 se aflau în îngrijirea rudelor de până la gradul IV, fără măsuri de protecţie, restul fiind plasaţi la un asistent maternal, centre de plasament, sau alte familii / persoane.
Peste 65 de mii de copii aveau un părinte plecat la muncă în străinătate
Conform sursei citate, un număr de 65.425 de copii aveau un părinte plecat la muncă în străinătate, iar dintre aceştia 62.876 de copii erau în grija rudelor până la gradul IV, fără măsură de protecţie, iar 1.558 de copii se află în sistemul de protecţie specială, cum ar fi în grija unui asistent maternal, în centre de plasament sau la alte familii/persoane.
Totodată, un număr de 12.895 de copii proveneau din familii în care părintele unic susţinător era plecat la muncă în străinătate, iar dintre aceştia, 11.498 de copii au rămas acasă în îngrijirea rudelor de până la gradul IV, fără măsură de protecţie.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Totalul copiilor rămaşi acasă care se aflau în sistemul de protecţie specială se ridica la 3.931, dintre care 580 erau în grija unui asistent maternal, 866 în centre de plasament, 2.237 la rude până la gradul IV, iar 248 în grija altor familii/persoane.