Meteorologii au emis prognoza meteo 23 noiembrie 2017! Vremea se va încălzi uşor, în majoritatea regiunilor. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 4 grade in nordul Moldovei si 16 grade in sudul Banatului, iar cele minime vor avea valori de la -5…-3 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali, până în jur de 7 grade în Dealurile de Vest.
Cerul va fi variabil, cu înnorări, dar numai izolat ploi slabe sau burniţă, în nordul, centrul şi estul ţării. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase de relief, pe arii restrânse, va fi ceaţă.
Prognoza meteo 23 noiembrie. În Bucureşti vor fi 10 grade Celsius
În Bucureşti, cerul va fi variabil şi vântul, în general, slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 10 grade, iar cea minimă va fi de 2…3 grade. Dimineaţa şi noaptea, vor fi condiţii de ceaţă.
Temperaturi în principalele oraşe
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Bucureşti 10 grade Celsius
Galaţi 6 grade Celsius
Bacău 5 grade Celsius
Suceava 6 grade Celsius
Satu Mare 10 grade Celsius
Oradea 11 grade Celsius
Arad 12 grade Celsius
Sibiu 11 grade Celsius