Eco Fest, Festivalul Internaţional de Film Ecologist, începe a şaptea sa ediţie, săptămâna viitoare, la Suceava. Reşedinţa bucovineană este înscrisă într-un program european al oraşelor verzi, al cărui buget total este de 32 de milioane de euro. De acest program au beneficiat deja metropole precum Stockholm, Barcelona şi Koln. Până în anul 2019, Municipiul Suceava trebuie să implementeze opt soluţii inteligente în privinţa reabilitării clădirilor, producerea energiei din surse regenerabile, a iluminatului public, colectarea selectivă a deşeurilor şi transformarea lor în energie termică, managementul inteligent al traficului rutier şi soluţii pentru alimentarea vehiculelor cu carburanţi alternativi, precum şi o mobilitate urbană sustenabilă.
Din toate aceste motive, organizatorii Festivalul de Film ”Eco Fest” au ales Suceava ca fiind cea mai potrivită gazdă pentru o manifestare socio-educativă şi culturală de amploare.
Festivalul se adresează tuturor categoriilor de public, dar în special copiilor şi adolescenţilor, care sunt invitaţi să vizioneze 17 filme cu tematică ecologistă şi să participe la ateliere de creaţie artistică, precum şi la 6 workshopuri de dezvoltare personală, toate cu intrare liberă. Temele workshopurilor vizează educaţia ecologistă, pentru consumul de media, tipuri de comunicare, folosirea imaginaţiei şi a atenţiei, arta actorului. Şi pentru că o susţinere puternică pentru Eco Fest vine din partea unei actriţe, realizatoarea TV Lavinia Şandru, va fi şi protagonista unei piese de teatru, care va deschide Festivalul Eco Fest, pe scena Teatrului ”Matei Vişniec” din Suceava.
Piesa ”TimeAholics”, scrisă de foarte tânărul artist, Bogdan Capşa, şi regizată de Anca Ciuclaru invită spectatorul la un exerciţiu de imaginaţie: cum ni s-ar schimba viaţa dacă am găsi TIMP de cumpărat. Piesa este pusă în scenă la teatrul Excelsior din Bucureşti, dar va avea o reprezentaţie specială la Suceava, în deschiderea Festivalului Eco Fest, pe 25 octombrie, ora 18.00, pe scena Teatrului ”Matei Vişniec” din Municipiul Suceava.
video: https://www.facebook.com/pg/initiativaecologista/videos/?ref=page_internal
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Evenimentul cinematografic din capitala Bucovinei va fi jurizat de către un juriu internaţional, format din personalităţi ale producţiei internaţionale de film, precum şi de către un juriu special al copiilor.
Scopul principal al festivalului este de a atrage, prin intermediul artelor, îndeosebi a tinerei generaţii pentru a se implica în acţiuni de protejare a resurselor naturale. Există autorităţi indiferente, dar există şi autorităţi locale care se implică în acţiuni menite să dezvolte o altfel de mentalitate a membrilor comunităţii lor. Este şi cazul Sucevei, care prin instituţiile Primăriei, Consiliului Local şi Consiliului Judeţean, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale finanţează un eveniment social, educativ şi cultural, precum Festivalul Internaţional de Film Ecologist – Eco Fest.
Partenerii Asociaţiei Iniţiativa Ecologistă Europeană în realizarea proiectului socio-educativ şi cultural Festivalul Internaţional de Film Ecologist ”Eco Fest – pentru Sănătatea Pământului” sunt Asociaţia Municipiilor din România, Dedeman, McDonald, Rossmann, AMBRO, Romcarton, Eden, Romexpo şi Hotel Mercure Bucureşti Unirii. Parteneri media: Radio România, Radio România Actualităţi şi Radio România Cultural.