Căldurile toride de vară s-au dus, iar corpul nostru trebuie să se adapteze uşor pentru vremea mohorâtă, specifică toamnei, pentru evitarea răcelile.
Curăţarea corpului, prin eliminarea toxinelor, este o metodă vitală pentru a ne păstra sistemul imunitar sănătos, însă la fel de important este să ne pregătim şi emoţional pentru tranziţia la sezonul rece, potrivit profesorului de yoga Dana Tupa. Este de notorietate faptul că, în timpul sezonului ploios, creşte considerabil rata depresiilor, iar toate aceste probleme pot fi preîntâmpinate dacă adoptăm o strategie, formată din patru paşi foarte simpli. Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi
1. Vitaminizează-te! “După o vară călduroasă, aş spune chiar sufocantă, în care am simţit ieşind apa prin toţi porii pentru a ne echilibra şi a putea menţine un optim al pielii, fiecare celulă tânjeşte după apă şi hrană, pe care o regăsim cu uşurinţă în mod natural şi perfect asimilabil din fructe şi legume. Sărurile pierdute prin transpiraţia abundentă a verii, posibil să ne fi dat reacţii la care nici măcar nu ne-am putea gândi: crampe musculare, palpitaţii, o digestie dificilă, cariile dentare sau deficitara funcţionare a glandei tiroide, fiind doar câteva din rezultatele absenţei unor minerale în organismul nostru. Şi pentru că toamna este bogată în fructe şi legume, de ce nu am încerca o dietă detoxifiantă, dar în acelaşi timp, regenetantă, bazată pe sucuri obţinute din presarea la rece a legumelor şi fructelor?”, explică profesorul de yoga Dana Ţupa.
Pregătirea de toamnă! Ce trebuie să ştii ca să faci faţă temperaturilor scăzute
2. Încarcă-te cu soare! “Zile cu soare puţin şi corpul acoperit de haine, timpul îndelungat petrecut în încăperi, absenţa vitaminei D3, sunt lucruri care ne aşteaptă pentru următoarele luni. Chiar şi pentru cei mai puţin norocoşi cu sănătatea şi care nu suportă soarele puternic, este momentul propice de a petrece timp liber în parc, sub razele blânde ale soarelui de toamnă, sau de ce nu, chiar la mare!?”, declară profesorul de yoga Dana Ţupa.
3. Mişcare, mişcare şi iar mişcare! “Pe principiul respire şi oxigenează-te, corpul nostru se pregăteşte lejer pentru perioada grea a iernii, cu două sărbători în care vrem, nu vrem, petrecem timp excesiv în jurul mesei. De câte ori nu ne propunem diete după sărbători sau până la concediu? Poate faci parte din categoria celor care nu iubesc efortul fizic excesiv, sau pur şi simplu, nu iţi permite sănătatea. De ce nu am încerca o mişcare uşoară şi lejeră în cadrul unor sesiuni de yoga, care îţi facilitează regenerare, tonifiere musculară uşoară, energizare, flexibilitate şi eliminarea stresului? Orice mişcare este bună, mai ales dacă nu este excesivă pentru resursele personale, iar anumite forme de yoga sunt chiar foarte lejere şi cu efecte reale”, este de părere profesorul Dana Ţupa.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
4. Dieta alcalină pentru 7 zile, ca să nu răcim în tot sezonul rece. Specialiştii recomandă ca, în sezonul de tranziţie, să adăugăm în meniul nostru zilnic alimente de natură alcalină, pentru a ne îmbunătăţi sistemul imunitar. “Ideal ar fi ca dieta alcalină să o adoptăm ca stil de viaţă pentru măcar o săptămână pe lună, cu atât mai mult cu cât beneficiile ei sunt incomensurabile, sau cel puţin, să creştem până la 75% hrană de natură alcalină în meniul nostru obişnuit. Dieta alcalină aduce mai multă energie, fenomen cunoscut chiar şi de către copii în cazul bateriilor alcaline ce dureaza mai mult… La fel şi corpul uman, al cărui pH se echilibrează, duce la o energizare optimă, la eliminarea toxinelor şi, treptat, la eliminarea diferitelor afecţiuni”, declară Dana Ţupa. În opinia specialistului, o dietă alcalină exclude în principal, hrana care are în conţinut: zahăr – natural sau nu (inclusiv fructoza), glutenul şi făinoasele în general, carnea, lactatele, alcoolul, cafeaua – sau, cu alte cuvinte, cam 90% din ceea ce consumă un om obişnuit.
Sursă: descopera.ro