Miss Franţa, Iris Mittenaere, 24 de ani, a fost aleasă, luni, Miss Univers în cadrul unui concurs televizat desfăşurat la Manila, impunându-se în finală în faţa concurentelor din Haiti şi Columbia, relatează AFP.
Născută la Lille, în nordul Franţei, Iris Mittenaere, în prezent studentă la chirurgie dentară, a fost aleasă Miss Franţa în 2016 şi Miss Nord-Pas-de-Calais în 2015, potrivit Agerpres.
Frumoasa şatenă de 1,72 metri a declarat că dacă va câştiga concursul de frumuseţe, va face campanie pentru promovarea igienei orale, potrivit site-ului Miss Univers, care o descrie pe câştigătoare ca o iubitoare „a sporturilor extreme, a călătoriilor şi a gătitului de preparate franţuzeşti”.
Iris Mittenaere s-a impus în finală în faţa lui Raquel Pelissier (25 de ani), reprezentând Haiti, şi a columbiencei Andrea Tovar (23 de ani).
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?
În total 86 de tinere au concurat în cadrul celei de-a 65-a ediţii a concursului Miss Univers. La ediţia precedentă, filipineza Pia Alonzo Wurtzbach a primit titlul, după o gafă a prezentatorului care o desemnase iniţial câştigătoare pe Miss Columbia.