Nadine a devenit cunoscută după ce a participat la „Şcoala Vedetelor”, acolo unde a debutat în anul 1995 alături de alţi tineri care au devenit ulterior vedete în România şi nu numai.
După aceea, Nadine a rămas în lumea showbizz-ului şi şi-a încercat norocul în calitate de cîntăreaţă şi prezentatoare TV. Viaţa mulatrei nu a fost una uşoară, iar experienţele trăite de mică, la casa de copii, au ajutat-o să facă tot posibilul să-i ajute pe cei din jur şi să-şi pună în practică ideile.
Motivaţia ei o lasă aici:
“Aveam 6 ani, eram într-o casă de copii şi vedeam cu ochii minţii tot ceea ce trăiesc astăzi: O familie, o casă mare şi frumoasă, vedeam o viaţă prosperă, trăită în siguranţă şi armonie. Nu ştiam că se numeşte vizualizare… nu ştiam că trimiteam în timp şi spaţiu o altă realitate cu care aveam să mă întâlnesc, ştiam însă, deşi aveam doar 6 ani, că de mine depindea îndeplinirea a tot ceea ce visam; mai ştiam, totodată, că acea viaţă imaginată era atât de reală în mintea şi în trupul meu, încât cu siguranţă ea există deja şi era doar o chestiune de timp până avea să se manifeste. Adormeam cu greu din cauza entuziasmului, de abia aşteptam să treacă timpul, pentru a mă bucură de acea viaţă, ce ştiam cu toată fiinţă mea că îmi aparţinea. Deşi în jurul meu totul era un coşmar, imaginaţia mea a făcut un cocon care m-a protejat. Un cocon atemporal, ziua coşmar, noaptea – o viaţă de vis.
Până la acea vârstă nu vizualizam o altfel de viaţă decât cea pe care o trăiam, întrucât aveam o viaţă fericită, însă când diverse lucruri dramatice au tot început să se întâmple, iar situaţia mea de viaţă s-a schimbat considerabil, atunci, ca un mecanism de apărare, au început aceste dorinţe aprinse de a-mi schimbă condiţia de viaţă, dorinţe ce în timp s-au transformat în visuri.
Acele visuri au stat la baza a tot ceea ce sunt şi am astăzi. Mi-am urmat cu religiozitate visurile, am crezut în ele, le-am respectat, am investit în ele, iar ele s-au manifestat în cele mai mici detalii!”, spune Nadine.
Ce înseamnă DREAMBORD
“Am dezvoltat proiectul DREAMBOARD, întrucât ştiu că visurile noastre se îndeplinesc pentru simplu motiv că decidem asta. Decizia, împreună cu un DreamBoard, creşte şansele îndeplinirii unui vis măreţ.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
În România, majoritatea oamenilor nu îşi dau voie să viseze cu ochii deschişi la o viaţă trăită în prosperitate şi la o viaţă trăită din plin.
Înţeleg din punct de vedere social şi chiar individual de ce reacţionăm aşa, însă eu vin cu o alternativă, o modalitate de a ocoli acest patern defectuos pe care îl avem cu toţii, acela de a nu crede în noi şi în visurile noastre.
Promovez un control mai mare al unui individ asupra destinului său. Vreau să investim în visurile noastre !
Fie că suntem bogaţi sau săraci, avem aceleaşi şanse de a ne îndeplini visurile. La atelierele mele, pe lângă construcţia unui DreamBoard, argumentez şi de ce acele visuri se vor îndeplini.
Al doilea modul al atelierului, „Master-Planul Vieţii”, va da participantului uneltele de care are nevoie pentru a-şi edita viaţa şi a scoate sau adăuga din şi în viaţa sa, acele elemente de care are nevoie pentru a trăi o viaţă împlinită, prosperă şi de calitate.
Aceste ateliere de lucru se adresează adulţilor, adolescenţilor şi seniorilor.
Am un proiect cu ONG-ul meu, “Do Good”, pe nume “Planuri de viitor”, în care am diverse ateliere de lucru cu tineri. Acest proiect are multe elemente în comun cu atelierul DreamBoard. Rezultatele sunt spectaculoase. Tinerii, dacă la început erau confuzi, fără direcţie în viaţă, îngrijoraţi pentru soarta lor, după terminarea atelierului totul capătă sens pentru ei. Atelierul i-a ajutat să identifice ce vor să facă în viaţă şi, la fel de important, cum şi ce să facă pentru a ajunge să trăiască viaţă pe care şi-o doresc”, spune vedeta, încrezătoare în noul sau proiect pe care îl pune în aplicare începând cu data de 4 Noiembrie în Bucureşti.