Imigraţia, relaţia cu Rusia şi economia au fost printre primele teme discutate de cei doi candidaţi la preşedinţia Statelor Unite în ultima dezbatere electorală dinainte de alegerile din 8 noiembrie, relatează AP.
Candidaţii la preşedinţia Statelor Unite Hillary Clinton şi Donald Trump s-au întâlnit miercuri seara pentru cea de-a treia şi ultima dezbatere în direct din campania electorală, înaintea alegerilor din 8 noiembrie. Evenimentul, cu durata de 90 de minute, transmis de marile reţele de televiziune din America şi din întreaga lume şi relatat de agenţiile de presă internaţionale, a fost găzduit miercuri de la ora locală 18 (joi, 4 a.m. ora României) de Universitatea din Las Vegas, metropola jocurilor de noroc şi divertismentului din statul Nevada.
Dezbaterea dintre candidata Partidului Democrat, fostă secretar de stat, şi omul de afaceri newyorkez nominalizat de Partidul Democrat, a fost moderată de jurnalistul Chris Wallace de la televiziunea Fox News, al cărei public este în special de dreapta. Numărul de telespectatori aşteptat în Statele Unite era mai mic decât şa primele două confruntări între Clinton şi Trump.
Trump a refuzat să spună clar dacă va accepta rezultatul alegerilor pentru Casa Albă, indiferent dacă le va câştiga sau pierde. “Mă voi uita când vine momentul”, a declarat el, în condiţiile în care, recent, a formulat numeroase acuzaţii că scrutinul este fraudat.
Republicanul Donald Trump nu este de acord cu concluziile la care au ajuns oficiali din serviciile de informaţii americane, potrivit cărora Rusia se află în spatele atacurilor informatice care au vizat Partidul Democrat şi al e-mailurilor publicate ulterior.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?
În replică, democrata Hillary Clinton a atras atenţia că o parte dintre politicile externe ale lui Trump sunt mai degrabă în interesul Rusiei şi că el le-a cerut personal hackerilor ruşi să îi găsească e-mailurile. Fostul secretar de stat a subliniat că Rusia a accesat conturile de e-mail ale echipei sale de campanie şi a publicat, prin intermediul WikiLeaks, mesaje confidenţiale, tocmai pentru a-l ajuta pe Trump.
În replică, republicanul a dat asigurări că ar “condamna” o interferenţă rusă sau a oricărei alte ţări în alegerile din Statele Unite. Cu toate acestea, a spus el, nu crede că Moscova se află în spatele atacurilor informatice.
Preşedintele rus Vladimir Putin nu este “prietenul meu cel mai bun”, dar liderul rus a “păcălit-o” pe Clinton în mod repetat, a subliniat Trump.
Mai mult, omul de afaceri new-yorkez a acuzat-o pe Clinton că a permis Rusiei să îşi dezvolte arsenalul nuclear.
În replică, fosta şefă a diplomaţiei a amintit că Trump este un adevărat “cavaler” în ceea ce priveşte armele atomice şi că a sugerat recent că mai multe ţări ar trebui să aibă putere nucleară.
În ceea ce priveşte economia, Trump a propus să crească veniturile SUA obligând aliaţii bogaţi să plătească pentru susţinerea militară şi renegociind acordurile comerciale.
“Arabia Saudită, numai bani. Apărăm Arabia Saudită, ei de ce nu plătesc?”, a întrebat Trump, oferind un exemplu de aliat căruia i-ar cere să ofere Statelor Unite bani pentru asistenţă militară.
În ceea ce priveşte acordurile comerciale pe care Statele Unite le au în prezent, omul de afaceri a insistat că le va renegocia sau va retrage SUA din ele.
O altă temă de discuţie a fost imigraţia. Trump a insistat că strategia sa dură este o cale de a-i scoate pe “hombres răi” din Statele Unite. El a reafirmat că va construi un zid la graniţa cu Mexicul, va expulza “nişte oameni răi, răi din această ţară”, apoi va stabili cine poate fi primit înapoi.
Pe de altă parte, Clinton i-a reproşat că nu a reuşit să discute cu liderul mexican despre planul său de a construi un zid la graniţa Mexicul şi de a obliga ţara latino-americană să plătească pentru proiect, deşi pentru asta fusese invitat la Ciudad de Mexico.
Ea a dat asigurări că va pune la punct o reformă a imigraţiei în primele 100 de zile de mandat.
De asemenea, candidata democrată l-a acuzat pe mogulul new-yorkez că angajează imigranţi ilegali la companiile sale, acuzaţie pe care Trump nu a negat-o.
Hillary Clinton şi Donald Trump şi-au început cea de a treia dezbatere într-o atmosferă tensionată. Nici ei, nici familiile lor nu au dat mâna la început, aşa cum cere protocolul.
Dialoguri tăioase între Hillary Clinton şi Donald Trump
Hillary Clinton: Curtea Supremă a SUA trebuie să stea de partea poporului american, nu de partea corporaţiilor sau a celor bogaţi. Instanţa nu ar trebui să revină asupra deciziilor care permit căsătoriile între persoane de acelaşi sex şi avortul. Senatul ar trebui să discute nominalizarea judecătorului Merrick Garland, desemnat de preşedintele Barrack Obama pe locul vacant la Curtea Supremă.
Donald Trump: Curtea Supremă ar trebui să susţină şi al doilea amendament la Constituţia SUA, care permite americanilor să deţină şi să poarte arme. Dacă voi ajunge preşedinte, voi nominaliza la această instanţă un judecător „pro-viaţă” (n.red. — termen folosit de americani pentru „anti-avort”).
Clinton: Trebuie blocată varianta online de achiziţie a armelor.
Trump: Sunt mândru de susţinerea din partea National Rifle Association (n. red. — asociaţie de lobby pentru portul de armă).
Clinton: Avortul poate fi reglementat, atâta vreme cât se ţine seama de viaţa şi sănătatea mamei. Femeile nu trebuie obligate să aibă copii, aşa cum se întâmpla în România.
Trump: Clinton vrea să acorde o amnistie imigranţilor ilegali. Trebuie să avem graniţe ca să avem o ţară. Vreau să construim un zid (la graniţa cu Mexicul — n. red.). Avem nevoie de zid, grănicerii vor un zid.
Clinton: Nu vreau să avem deportări masive, să destrămăm familii, aşa cum vrea Trump.
Trump: Când vorbeşte de imigranţi, Clinton nici măcar nu pomeneşte de terorismul islamic.
Clinton: Trump primeşte în continuare ajutorul Rusiei în campania electorală.
Trump: Condamn implicarea Rusiei sau a oricărei alte ţări în procesul electoral din SUA. Clinton îl detestă pe [preşedintele Rusiei, Vladimir] Putin fiindcă s-a dovedit mai deştept decât ea.
Clinton: Trump este foarte superficial în privinţa armelor nucleare.
Trump: SUA nu îşi pot permite să apere Arabia Saudită, Germania sau alte ţări. Japonia profită de Statele Unite.
Clinton: Trump ar rupe alianţele care împiedică proliferarea nucleară în Asia.
Trump: Clinton s-a dovedit mincinoasă în multe feluri.
Clinton: Am un plan complex pentru ameliorarea economiei, inclusiv un nou cod fiscal.
Trump: Dacă Clinton ar ajunge preşedinte, am avea majorări de taxe. Eu voi renegocia tratatul NAFTA, iar dacă nu reuşesc, îl voi anula.
Clinton: Când soţul meu a fost preşedinte, SUA au trecut de la deficit bugetar la excedent. Obama a redus deficitul cu două treimi.
Trump: SUA nu mai produc nimic, avem o avalanşă de bunuri din China. Clinton a minţit în privinţa Tratatului Trans-Pacific de liber schimb.
Clinton: Nu e adevărat că Departamentul de Stat a pierdut miliarde. Când eu eram în camera pentru situaţii de urgenţă, Trump era în emisiunea de divertisment The Apprentice (Ucenicul). Am 30 de ani în serviciul public.
Trump: Eu am făcut o treabă mai bună în sectorul privat decât a făcut ea (Clinton) în sectorul public.
Trump: Nu e adevărat că am hărţuit sexual femei, nici măcar n-am avut de ce să-mi cer scuze de la soţia mea, fiindcă nu e nimic adevărat.
Clinton: El nu-şi cere scuze pentru nimic, niciodată.
Trump: În loc să ne concentrăm asupra unor acuzaţii false, să vorbim despre cele 30.000 de e-mailuri ale lui Clinton.
Clinton: Tot ce am făcut ca secretar de stat a fost în interesul naţional.
Trump: De ce nu returnează fundaţia Clinton banii ţărilor care tratează îngrozitor homosexualii şi femeile, cum e Arabia Saudită?