La doi ani după răpirea la Chibok (nord-estul Nigeriei) a 276 de eleve de liceu de către Boko Haram, gruparea islamistă a oferit şi o dovadă că tinerele sunt în viaţă. Dovada este o înregistrare video în care apar câteva fete acoperite cu un hijab negru şi gri, care îşi spun numele şi precizează că se numără printre cele răpite la Chibok.
Înregistrarea a fost făcută pe 25 decembrie 2015, după spusele fetelor, potrivit CNN. Două femei au afirmat că şi-au recunoscut fiicele printre tinerele dispărute de la 14 aprilie 2014, iar cele 15 adolescente au fost identificate, în principal, de una dintre colegele lor.
Este prima înregistrare video care duce la concluzia că unele dintre fetele răpite sunt în continuare în viaţă, după cea difuzată de Boko Haram în mai 2014. Ministrul informaţiilor din Nigeria a afirmat că tinerele „nu par să fie deloc stresate” şi că s-au înregistrat „puţine schimbări în aspectul lor fizic”.
El a refuzat însă orice comentariu legat de stadiul discuţiilor cu Boko Haram, care doreşte să schimbe ostaticii contra unor islamişti aflaţi în închisorile nigeriene. Mai multe fotografii şi această înregistrare au fost oferite guvernului ca dovadă că fetele vor fi date la schimb în siguranţă.
Părinţii celor 219 tinere încă dispărute, după ce 57 au reuşit să fugă la scurt timp după răpire, urmează să se întâlnească pentru o rugăciune colectivă joi în faţa şcolii din Chibok de unde au fost răpite elevele.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Insurecţia islamistă a Boko Haram, lansată în 2009 după executarea liderului său istoric, Mohammed Yusuf, de către forţele de ordine, s-a soldat până în prezent cu circa 20.000 de morţi, potrivit unor estimări recente. Pe 1 aprilie, organizaţia a atras atenţia într-o înregistrare video că nu va depune armele.
Sursa: RomâniaTV.net