Gala Premiilor Oscar, ajunsă la cea de-a 88 a ediţie, este transmisă în direct de la Los Angeles, pe 28 februarie. Sosirea vedetelor pe covorul roşu, predicţiile specialiştilor şi Gala prezentată de Chris Rock sînt, LIVE, pe Digi24 şi Digi Film, de la ora 01:20 noaptea şi pînă în jurul orei 6 dimineaţa, ora României.
Actorii din Europa nu au mai dominat niciodată categoriile principale ale premiilor Academiei Americane de Film aşa cum se întâmplă anul acesta. Categoria cea mai „europeană” este cea a nominalizaţilor pentru cel mai bun actor în rol secundar.
O privire scurtă pe lista cu nominalizaţii premiilor Oscar din acest an ne face să tragem concluzia că, dincolo de faptul că toţi actorii sunt albi, o mare parte a acestora nu sunt americani, ci europeni şi – pe alocuri – australieni. Este adevărat că Academia Americană de Film premiază peliculele produse cu bani americani, însă asta nu ne face să întoarcem capul şi să ne întrebăm „dar ce, americanii nu mai ştiu să joace”?
La categoria cel mai bun actor în rol secundar întâlnim recordul absolut, trei actori din cinci fiind britanici: Christian Bale („The Big Short” – tradus la noi senzaţional ca „Brokerii apocalipsei”, sic!), Tom Hardy („The Revenant/The Revenant: Legenda lui Hugh Glass”, regizat de mexicanul Alejandro González Iñárritu) şi Mark Rylance („Bridge of Spies/Podul spionilor”).
La categoria cel mai bun actor în rol principal, doi din cei cinci nominalizaţi sunt europeni. Irlandezo-germanul Michael Fassbender este nominalizat pentru rolul lui Steve Jobs din filmul cu acelaşi nume (fie vorba între noi, doar obsesia şi cultul americanilor pentru Jobs îi poate aduce un premiu!) şi britanicul Eddie Redmayne, nominalizat pentru rolul din din „The Danish Girl”. Tot două prezenţe europene, fix din aceleaşi filme ca cei doi de mai sus, găsim şi la categoria cea mai bună actriţă în rol secundar, britanica Kate Winslet („Steve Jobs”) şi suedeza Alicia Vikander („The Danish Girl”). Cea mai săracă categorie în nominalizaţi europeni este cea mai bună actriţă în rol principal, unde sunt nominalizate britanica Charlotte Rampling pentru rolul din emoţionantul „45 Years/45 de ani” şi Saoirse Ronan („Brooklyn”), o irlandeză născută în Statele Unite.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Cum ajunge un film european la Oscar
„Un lucru bun în Europa este că nu trebuie să faci ceva anume ca să ajungi să fi nominalizat la Oscaruri. În principiu, un film european este din start un potenţial candidat pentru premiile de peste ocean, pentru că există categorii dedaicate filmelor străine”, îmi spunea Pawel Pawlikowski, regizorul polonez al peliculei „Ida” în cadrul unui interviu acordat în decembrie 2014 la Riga cu ocazia decernării premiilor Academiei Europene de Film. Câteva săptămâni mai târziu, Pawlikowski câştiga premiul Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină, primul pentru cinematografia poloneză (din totalul a zece nominalizări avute în istoria Oscarurilor).
Premii europene, automat Oscar?
Academia Europeană de Film a făcut din “Ida” regina filmului european în 2014, acordându-i nici mai mult, nici mai puţin de cinci premii (din şase nominalizări): cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun scenariu, cel mai bun director de imagine şi premiul publicului. Pawlikowski spune că nu nu şi-a imaginat niciodată că “Ida” poate deveni un succes în afara continentului european, şi totuşi filmul a fost nominalizat pentru cel mai bun film străin la Globurile de Aur, unde a pierdut în faţa “Leviathan” al regizorului rus Andrey Zvyagintsev şi nominalizat de Academia Americană de Film la premiile Oscar 2015 pentru două categorii: cel mai bun film într-o limbă străină şi premiul pentru cea mai bună imagine (Lukasz Zal şi Ryszard Lenczewski).
Dacă ne uităm puţin mai în urmă, remarcăm acelaşi traseu şi pentru alte filme. În 2013, a fost anul italienilor, aceştia reuşind să atragă atenţia că cinematografia din peninsulă nu a murit de tot şi că, “la vitta e bella” în continuare. Astfel, cel mai premiat film a fost “La Grande Belleza/The Great Beauty” în regia lui regia Paolo Sorrentino, care a luat trei premii – pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor şi cel mai bun actor. La începutul anului 2014, Oscarul pentru cel mai bun film într-o limbă străină mergea la Sorrentino.
În 2012, după ce a obţinut anul acesta la Cannes Palme d’Or-ul pentru cel mai bun film, pentru “Amour”, austriacul Michael Haneke a venit în Malta pentru a lua cam tot ce era de luat (mă refer la categoriile considerate cele mai importante): cel mai bun actor, cea mai bună actriţă, cel mai bun regizor şi cel mai bun film, iar apoi, peste ocean, regizorul ridica şi mult râvnita statuetă de aur la Oscaruri.
Acest patern se repetă şi dacă mergem mai înapoi în istoria premiilor celor două acedemii, dar nu este neapărat o regulă de aur ca filmul european al anului să fie şi cel mai bun film într-o limbă străină. Însă, dintre filmele nominalizate la această categorie trei sunt europene, unul iordanian şi unul columbian.
Filmele străine ale lui 2016
Cele trei pelicule europene nominalizate anul acesta sunt „Mustang” (Franţa/Turcia/Germania, regia Deniz Gamze Ergüven – la Oscar filmul participă ca nominalizare din partea Franţei), „Son of Saul” (Ungaria/regia: László Nemes) şi „A War/Krigen” (Danemarca/regia Tobias Lindholm).
„A War” a fost foarte bine primit de public şi de critică, însă nu are nici un premiu important la activ. Însă, filmul spune o poveste care ar putea să-i sensibilizeze pe criticii Academiei Americane de Film: drama unei comapnii daneze care luptă împotriva regimului taliban în Afganistan.
Lungmetrajul francez al regizorului turc Deniz Gamze Ergüven a câştigat un premiul la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes – premiul Europa Cinemas Label, bifând şi două alte nominalizări Queer Palm şi Caméra d’Or (marele premiu pentru cea mai bună regie), în timp ce Academia Europeană de Film i-a acordat premiul Premiul pentru coproducţie europeană – Prix Eurimages.
„Son of Saul” este unul dintre filmele eveniment ale anului trecut şi una dintre cele mai puternice pelicule realizate vreodată având ca subiect oribilele evenimente din tabăra de concentrare de la Auschwitz-Birkenau din timpul celui de-al doilea război mondial. Fără imagini cu sute de trupuri de morţi aruncate unele peste altele care să şocheze audienţa, fără imagini de ansamblu ale taberei de concentrare şi fără a încerca să fie 100% obiectiv, tânărul regizor ungar László Nemes (38 de ani, filmul este debutul său în lungmetraj) reuşeşte să creeze una dintre cele mai puternice pelicule a cărei acţiune îl va ţine pe spectaor cu sufletul la gură de la începutul şi până la finalul filmului. Pelicula spune povestea a două zile din viaţa lui Saul Auslander (Géza Röhrig), un prizonier evreu din Ungaria forţat să lucreze pentru nazişti în camerele de gazare de la Auschwitz şi care într-o zi, găseşte corpul încă mai suflând a unui tânăr care nu fusese exterminat. Saul crede că acesta este trupul fiului său şi duce o luptă acerbă de la a scăpa muribundul de la o autopsie şi a-l îngropa în legea iudaică, cu un rabin din tabăra de concentrare. În distribuţia filmului îl regăsim şi pe Levente Molnár, actor al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, în rolulul colegului lui Saul.
Pelicula a câştigat patru premii la Cannes (a avut un total de şase nominalizări), printre care cele două distincţii foarte importante: Grand Prix şi Premiul FIPRESCI (Federaţia Internaţională a Criticilor de Film). Acestor premii li s-au alăturat peste alte 15 distincţii la festivaluri de profil din lumea întreagă.
Cele trei pelicule europene nominalizate anul acesta sunt „Mustang” (Franţa/Turcia/Germania, regia Deniz Gamze Ergüven – la Oscar filmul participă ca nominalizare din partea Franţei), „Son of Saul” (Ungaria/regia: László Nemes) şi „A War/Krigen” (Danemarca/regia Tobias Lindholm).
„Marea bătălie la această categorie se va da între Mustang si Fiul lui Saul”, spune criticul de film Irina Margareta Nistor pentru România liberă. „Sigur că aş vrea ca premiul să meargă la Fiullui Saul, pentru că este şi Levente Molnar în distribuţie şi e extraordinar. Însă, Oscar a luat pe un subiect asemănător anul trecut Ida, şi tot din Est, de la polonezi, iar Mustang a mai convins inclusiv Parlamentul European adjudecându-şi premiul Lux”, a adăugat criticul de film care va comenta în direct gala premiilor Oscar transmisă în România pe canalele TV Digi24 şi Digi Film.
Europa nu poate fi Hollywood
De cele mai multe ori bugetele mici sunt folosite în principal pentru realizarea unui film, iar pentru promovare sa nu mai rămân bani, ca atare multe dintre pelicule pot fi vizionate doar la proiecţii în festivaluri sau alte evenimente culturale, acestea din urmă atrăgând numai un anumit tip de public. “Nu avem puterea financiară de a susţine o lansare aşa cum fac colegii noştri de la Hollywood. Bugetele lor de promovare depăşesc cu mult bugetul de realizare a unui film european”, îmi spunea Wim Wenders, preşedintele Academiei Europene de Film în urmă cu aproximativ doi ani.
În plus, peste ocean mai există un mecanism care funcţionează ca tot unitar: “Ei au o singură industrie, noi, în Europa, avem aproape 50 de industrii şi este foarte greu ca toată lumea să acţioneze la unison”. De aceea, singurele filme europene care ajung în cinematografe sunt cele premiate la festivaluri precum Berlin, Cannes sau care iau premiile Academiei Europene de Film, iar dintre acestea puţine sunt cele care vor reuşi săajungă pe locuri fruntaşe în box office.
O performaţă ca aceea realizată de coproducţiile “Un soldat care ştia prea multe/ Tinker Tailor Soldier Spy” (Marea Britanie/Franţa/Germania) sau “Doamna de Fier/The Iron Lady” (Franţa/Marea Britanie/Germania), care au adunat zeci de mii de spectatori în primul weekend, în fiecare ţară unde a fost lansat, nu este uşor realizabilă. Tot de neatins, pare şi primul weekend a pelicului lui Cristian Mungiu, “După dealuri”, care a adunat peste 20.000 de spectatori în weekendul de lansare în România – dar, oarecum, acest fapt este explicabil, premiera având loc după ce a fost proiectat foarte mult în străinătate şi după ce a adunat premiu după premiu la diverse festivaluri.
Sursă: www.romanialibera.ro