Analiştii economici nu văd motive serioase pentru ca leul să se deprecieze şi mai jos de pragul psihologic de 4,5 lei/euro atins joi, 10 decembrie. Luna decembrie vine în fiecare an cu o depreciere semnificativă a leului în faţa monedei europene; anul acesta, însă, mişcarea coincide cu o aversiune a investitorilor la risc pentru monedele din Europa de Est, precum şi cu o apreciere a monedei europene ca urmare a anunţurilor BCE de extindere a planurilor de susţinere financiară zonei Euro.
Moneda euro a trecut deja de pragul psihologic de 4,5 lei, după o apreciere accelerată începând cu data de 16 noiembrie, când cursul se situa la valoarea de 4,43 lei/euro.
Şi în 2014, sfârşitul anului a venit cu aprecieri puternice ale monedei europene în faţa leului: în 27 noiembrie 2014 cursul se afla la 4,410 lei/euro, pentru ca la mijlocul lui ianuarie 2015 să treacă de 4,5 lei/euro.
„Cred că EUR/RON poate încheia anul foarte aproape de cotaţia curentă şi de nivelul de 4,50”, a declarat Mihai Nichişoiu, directorul diviziei de management a activelor din cadrul Tradeville.,
Acesta a declarat că deprecierea nu este aşa de importantă, fiind în intervalul 4,35 – 4,55 de unităţi pentru un euro, şi că situaţia economică a României nu s-a schimbat atât de mult încât să se ajungă la deprecieri mai mari.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Cauzele deprecierii recente a leului nu sunt uşor de desluşit, spune analistul. „În primul rând, deprecierea nu e atât de importantă – până la urmă, intervalul de oscilaţie a cursului EUR/RON din ultimii ani, 4,35 – 4,55, continuă să se verifice cu o oarecare volatilitate firească. În al doilea rând, euro are o evoluţie mai degrabă mixtă în raport cu celelalte valute din Europa de Est. În al treilea rând, percepţia macro asupra României nu s-a modificat dramatic şi nici nu avem de-a face cu vreun alt tip de semnalizare din partea BNR faţă de ceea ce am văzut în ultimele luni. Cel mai probabil, aprecierea EUR/RON are la bază mişcarea fluxurilor comerciale mai degrabă decât speculative”, spune expertul.
Efectele deprecierii leului ar putea să se vadă într-o largă categorie de preţuri, ţinând cont de cât de dependenţă este economia noastră de importurile din zona euro, dar aceste efecte nu trebuie exagerate întrucât nici deprecierea leului nu este semnificativă.
„Monedele Europei emergente se tranzacţionează faţă de euro aproape de minimele recente, atitudinea globală de adversitate la risc menţinându-se”, arată economiştii Piraeus Bank.
Analişti ING Bank au explicat anterior că nu s-au schimbat argumentele bancii centrale privind potentialul limitat de depreciere peste 4,50-4,52/EUR, avand in vedere ca eventualele beneficii economice pe zona exporturilor ar fi compensate de scaderea venitului disponibil pentru romanii cu credite in valuta.
„Contrar asteptarilor noastre, sentimentul de risc a ramas nefavorabil ieri si EUR/RON s-a miscat mai sus, testand de cateva ori nivelul de 4,50. Nu am remarcat semnele unei interventii a bancii centrale, cum ar fi aglomerarile de volume, dar credem ca BNR va netezi miscarea spre 4,50. Cum factorii externi se afla in spatele deprecierii leului, nu credem ca perechea se va consolida peste 4,50 in zilele urmatoare”, potrivit analizei ING Bank.
Sursă: www.realitatea.net