Vasile Şeicaru a trăit clipe de groază în noaptea de 30 octombrie, noaptea în care clubul Colectiv a ars şi şi-a cerut tribului de vieţi omeneşti. Iar motivul pentru care încă artistul tremură gândindu-se la acea noapte este legat de faptul că Mihnea, fiul lui, s-a aflat acolo în seara în care a avut loc grozăvia.
Mihnea Şeicaru este unul dintre sutele de amatori de rock care s-au aflat în acea noapte în clubul Colectiv. Conform surselor Spynews.ro, Mihnea, mare pasionat de muzică heavy-metal era prezent la mai toate concertele trupei „Goodbye to Gravity”, fiind bun prieten cu membrii formaţiei, dar şi cu Adi Rugină, „Eroul” de la Colectiv, cel care şi-a pierdut viaţa în incendiu.
Mihnea, alături de tatăl său, la un concert în Germania
„A stat de vorbă cu multă lume. Inclusiv cu Adrian Rugină. A plecat din club cu 10-15 minute înainte de producerea incendiului. A mers la un club aflat în apropiere unde avea loc un alt concert. În momentul de faţă este şocat. Nu vrea să vorbească despre acel moment în care şi-a pierdut atâţia prieteni”, a precizat sursa Spynews.ro.
Contactat telefonic, Vasile Şeicaru nu a dorit să comenteze dar a confirmat faptul că băiatul lui s-a aflat în acea seară în clubul groazei.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?
Sursă: www.spynews.ro