Bobbi Kristina Brown (22 de ani) a fost transferată la un spital de bolnavi aflaţi în fază terminală. Se pare că ea nu mai are şanse de supravieţuire, după ce a stat 5 luni în comă. Tatăl ei nu pleacă de lângă ea nici o clipă, deşi se află în stare de şoc şi trece prin momente foarte grele.
De la începutul anului, fiica regretatei artiste Whitney Houston se află în comă, după ce a fost găsită leşinată în apartamentul său. Tatăl lui Bobbi Kristina, Bobby Brown (46 de ani) a fost la căpătâiul fetei în fiecare zi. Deşi medicii au încercat să facă tot posibilul pentru ea, se pare că creierul ei a fost afectat ireversibil, relatează mirror.co.uk.
Fiica lui Whitney Houston a fost mutată la un centru de spital din Georgia, dedicat bolnavilor aflaţi în ultima fază, iar familia ei a declarat că acum “soarta ei se află în mâinile lui Dumnezeu”. Familia lui Bobbi Kristina este pregătită pentru ce este mai rău, şansele ca aceasta să îşi revină sunt aproape imposibile.
Bobbi Kristina a fost găsită inconştientă la sfârşitul lui ianuarie, în cada din apartamentul ei, de către soţul ei, Nick Gordon (25 de ani). Ea fost dusă de urgenţă la spital, unde medicii au pus-o în comă indusă. În urmă cu aproape trei ani, la 11 februarie, mama lui Bobbi Kristina, Whitney Houston, a fost descoperită decedată într-o cadă din hotelul Beverly Hilton din Los Angeles, cu doar câteva ore înainte de a participa la o petrecere organizată cu ocazia premiilor Grammy.
sursa: click.ro
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5570 de lei în a doua zi de Crăciun!