Ce amară ironie! În martie 2009, Rodica Minculescu îi dădea soţului o bucată din ficatul ei, salvându-i astfel viaţa, iar acum acesta este surprins, la ceas de seară, în compania unei alte femei. Click! a aflat dedesubturile unei poveşti care va zgudui lumea muzicală autohtonă.
Vineri, 12 iunie, Cristi Minculescu a avut concert în Berăria H, acesta fiind primul spectacol în Capitală de când solistul s-a întors la Iris, în aprilie 2015. Toate bune şi frumoase, numai că bomba a explodat abia după show, atunci când cortina s-a tras, iar artiştii devin oameni simpli, cu defecte şi secrete.
Târziu, în noapte, la ora 1.39, în parcarea berăriei îşi face apariţia o doamnă zveltă, cu părul creţ, care merge grăbită spre autoturismul personal, marca Chevrolet.
A scos maşina din parcare, a mutat-o spre ieşirea secundară a berăriei, fix în faţa uşii, apoi a scris mesaje pe telefonul mobil şi a aşteptat cuminte. După 4 minute, la ora 1.43, surpriză, din local iese grăbit însuşi Cristi Minculescu (56 de ani) şi urcă în maşină, în dreapta şoferiţei. Au demarat în trombă şi nu s-au mai oprit decât într-un complex rezidenţial din Pipera, de unde se pare că solistul n-a mai ieşit până a doua zi, când a trebuit să plece la concertul pe care-l avea programat în Mamaia, la “Seawolves Bike Fest”.
Sunt împreună de 38 de ani
Atunci când cei doi au coborât din maşină, doamna părea calmă, stăpână pe situaţie şi obişnuită cu un astfel de moment, în schimb Minculescu era precaut, destul de precipitat, cu ochii în patru, semn că nu ar dori să fie văzut într-o astfel de ipostază. Cine este însă femeia misterioasă cu care Minculescu, bărbat însurat, a devenit atât de intim? Colegii lui din muzică au recunoscut-o imediat pe doamna blondă, trecută puţin de 40 de ani: este vorba despre Raluca Mihail, manager în cadrul Fundaţiei Culturale Phoenix, care s-a ocupat ani buni de promovarea şi impresarierea trupei Iris.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
“Ea lucrează la Fundaţia Culturală Phoenix, care se ocupă de Cristi, nu cunosc alte detalii, iar treburile personale nu ne interesează pe noi”, ne-a spus Rareş Totu, chitarist la Cristi Minculescu Band. Artistul nu a putut fi contactat, iar soţia acestuia, Rodica Minculescu, ne-a declarat: „Nu cred nimic. Sunt prostii, nu m-am despărţit de Cristi. Doamna Raluca Mihail este manager la Fundaţia Phoenix”.
2009. A suferit un transplant de ficat
Diagnosticat cu o boală hepatorenală ereditară, în martie 2009, Cristi Minculescu a fost supus unei operaţii de transplant hepatic, soţia lui fiind cea care i-a donat o parte din ficat. Ficatul bolnav al lui Cristi cântărea 20 kg. După intervenţie, recuperarea în Spitalul Universitar „Regensburg” din Germania a durat două luni. Costul operaţiei s-a ridicat la 47.000 € şi a fost suportat de Ministerul Sănătaţii, restul cheltuielilor fiind acoperite de familie. În 2010, solistul a fost iar operat. În toată această perioadă, soţia, dar şi cei doi gemeni, Mădălina şi Bogdan, copiii vitregi, i-au fost alături.
Citeşte mai mult pe www.click.ro