Mult-anticipata intrare în cursa prezidenţială a lui Hillary Clinton a fost subiect de glume pentru liderul SUA, Barack Obama, în timpul cinei corespondenţilor de presă de la Casa Albă.
„În opinia multor americani, trăim timpuri de profundă incertitudine. Am o prietenă care, în urmă cu doar câteva săptămâni, făcea milioane de dolari pe an, iar acum trăieşte într-o rulotă în Iowa”, a spus Obama, aluzie la aspiraţiile prezidenţiale ale fostei Prime Doamne. Drumul spre Casa Albă trece prin Iowa, un stat considerat critic în termeni electorali, unde Clinton va ajunge pentru a-şi atrage susţinători.
În 2008, Obama şi Clinton s-au luptat pentru poziţia de candidat al democraţilor la alegerile prezidenţiale. După ce a pierdut disputa cu Obama, Clinton l-a susţinut în totalitate pe fostul senator.
Preşedintele i-a criticat subtil şi pe republicani, care l-au invitat recent pe premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, să ţină un discurs în Congres, fără acordul Casei Albe. „Arăt atât de bătrân încât John Boehner (liderul Camerei Reprezentanţilor – n.r) deja l-a invitat pe Netanyahu să vorbească la înmormântarea mea”, a glumit Obama.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Sursă: www.dcnews.ro