Marea campioană la gimnastică a dat în nas în nas cu una dintre cele mai mari vedete feminine de la Hollywood. Nadia a fost copleşită de gesturile de afecţiune pe care le-a primit din partea acesteia.
Nadia Comăneci este una dintre cele mai mari personalităţi ale lumii sportive internaţionale. Graţie performanţelor sale din gimnastică este recunoscută peste tot în lume. Este şi foarte iubită şi admirată de milioane de fani.
Dovadă în acest sens stă întâlnirea de care aceasta a avut parte la premiera filmului „Eternal Princess” de la Tribeca Film Festival, care a avut loc la New York.
La eveniment, legendara gimnastă s-a întâlnit pe covorul roşu cu nimeni alta decât actriţa americană Katie Holmes, fosta soţie a starului hollywoodian Tom Cruise.
În momentul în care a văzut-o pe Nadia Comăneci, Katie Holmes s-a dus glonţ lângă ea, cu un zâmbet larg pe faţă, pe chipul ei văzându-se cât de bucuroasă este să o întâlnească pe celebra sportivă.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Mai mult decât atât, Katie Holmes a luat-o în braţe pe Nadia Comăneci, a strâns-o cu putere şi cu mare afecţiune. Momentul de excepţie dintre cele două vedete de pe covorul roşu nu a trecut neobservat, fotografii aflaţi la eveniment grăbindu-se să le imortalizeze pe cele două într-un moment de tandreţe memorabil.
sursa: spynews.ro