E tânără, e frumoasă şi a ajuns milionară dând sfaturi de frumuseţe pe YouTube.
Zoella, aşa cum este cunoscută tânăra de 24 de ani din Marea Britanie, a câştigat până acum o avere din sfaturile pe care le dă celor care vor să afle cum să îşi facă o coafură stilată sau cum să se macheze.
Zoe Sugg este bloger de modă şi machiaj, din Wiltshire, iar recent şi-a cumpărat o casă cu cinci camere în Hove, Sussex, pe care a plătit nu mai puţin de un milion de lire sterline, bani câştigaţi în urma succesului de care se bucură recomandările sale pe YouTube, scrie metronews.fr.
Zoella este urmărită de peste 7,3 milioane de useri pe YouTube. Povesta sa de succes a început în urmă cu şase ani, atunci când a postat online primele sfaturi de frumuseţe. Filmuleţele le făcea chiar în camera ei de adolescentă. De atunci postează săptămânal recomandările, de la tehnici de coafură şi machiaj, la tendinţe de modă, iar fimuleţele sale sunt vizualizate de de un număr tot mai mare de fani.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?
De la pasiune, la afacere n-a mai fost decât un pas. Potrivit Daily Mail, ea câştigă 27.000 de euro pe lună pentru a posta o reclamă care promovează un produs alături de videoclipurile sale, care lunar au peste 12 milioane de accesări.
Acum Zoe Sugg este milionară şi pe lângă activitatea pe Youtube, tânăra şi-a lansat propria linie de produse cosmetice: Zoella Beauty. În plus face o emisiune radiofonică şi a publicat un best-seller, „Girl Online”.
Cartea, o nuvelă despre o adolescentă care creşte şi se îndrăgosteşte în era digitală, s-a bucurat de mare succes în Marea Britanie la sfârşitul anului trecut, fiind vândută în aproape 80.000 de exemplare în prima săptămână de la lansare. Trebuie spus că este un record pentru o carte de debut în Regatul Unit, care o depăşeşte chiar şi pe J.K. Rowling (Harry Potter) la începuturile sale.
Şi iubitul Zoellei, Alfie Deyes (21 de ani), cu care s-a mutat în casa din Hove, este o vedetă a internetului, cu videoclipurile sale postate pe YouTube Pointless Blog (3,7 milioane de fani). Un alt punct comun al celor doi tineri este că şi el a publicat o carte de succes, „Pointless Book”, vândută în 150.000 de exemplare. Cei doi au împreună 11 milioane de fani pe YouTube şi se poate spune că au păşit cu dreptul în viaţă.
http://youtu.be/z5Q0zhpRXjI
sursa: evz.ro