Muzica ar putea să influenţeze în mod negativ capacitatea de memorare a oamenilor, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Georgia Institute of Technology din Statele Unite ale Americii.
cesta ar putea fi motivul pentru care mulţi oameni nu reuşesc să memoreze numele persoanelor cu care fac cunoştinţă în timpul petrecerilor şi pentru care unii dintre conducătorii auto „se rătăcesc” atunci când radioul este pornit în trafic, informează Mediafax.
Oamenii de ştiinţă americani au descoperit că muzica poate să afecteze capacitatea de concentrare a oamenilor, mai ales după ce aceştia au trecut de prima tinereţe.
Ei cred că acest fapt ar putea avea implicaţii importante pentru persoanele de vârsta a treia şi pentru cele care îşi dau întâlniri în cafenele şi în alte locuri zgomotoase.
În schimb, studenţii care au participat la studiu nu au avut nicio problemă – muzica nu le-a afectat performanţele.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Dar participanţii adulţi şi-au amintit cu 10 procente mai puţine prenume atunci când ascultau muzică în fundal, în comparaţie cu situaţiile în care au făcut cunoştinţă cu diverse persoane în spaţii liniştite.
„Adulţii trecuţi de prima tinereţe au probleme atunci când vine vorba de concentrare şi de ignorarea zgomotelor irelevante”, a explicat Audrey Duarte, cercetătoare la Memory and Aging Lab de la Georgia Institute of Technology din oraşul american Atlanta, coordonatoarea studiului.
„Memoria asociativă intră şi ea în declin odată cu vârsta. Pe măsură ce îmbătrânim, ne este mai greu să ne amintim numele asociate unor chipuri şi spaţiile în care au avut loc anumite conversaţii”, a adăugat ea.
Descoperirea ar putea avea implicaţii deosebite pentru cei din azilurile de bătrâni şi pentru persoanele care preferă să organizeze întruniri oficiale în afara clădirilor de birouri.
Sursă: www.realitatea.net