Din punct de vedere geografic, în conflictele întreţinute de organizaţiile teroriste, ţara noastră se află exact la mijloc, între orient si occident. Astfel, o serie de grupări teroriste au oameni care se ascund in România.
Rapoarte recente ale Serviciului Român de Informaţii vorbesc despre pericole la adresa siguranţei naţionale a României, din ce în ce mai concrete după aderarea ţării noastre la NATO şi participarea militarilor români la misiuni internaţionale. Teroriştii musulmani din România au stat însă ascunşi, dar au fost cazuri cînd au pregătit atentate, dar acţiunile lor au fost dejucate de SRI şi indivizii au fost expulzati
„România este plasată pe axa de acţiune a unor organizaţii teroriste de factură separatistă şi fundamentalistă”, remarca, în urmă cu ceva vreme, fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe, Gheorghe Fulga. Analiza acestuia este la fel de actuală şi în prezent, după atacul din redacţia revistei franceze “Charlie Hebdo”.
Prezenţa unor nuclee ale teroriştilor reprezintă un „factor major” de ameninţare la adresa securităţii naţionale a României, susţin specialiştii SRI, într-un raport trimis factorilor de decizie din cele trei puteri ale statului.
Astfel, în ţara noastră, ca şi în toată Europa de Sud-Est, există nuclee ale teroriştilor din mai multe organizaţii criminale, „Al-Qaida”, „Hamas”, „Fraţii Musulmani” sau „Hezbollah”, şi chiar „ISIS”, cei care pot lovi în fiecare clipa.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5570 de lei în a doua zi de Crăciun!
Băncile “Al-Qaida”
Cea mai cunoscută organizaţie teroristă, mai ales după atentatele din 11 septembrie 2001 din SUA, “Al-Qaida”, are, la rîndul ei, rădăcini puternice în România. Schema folosită este cea clasică: apropiaţii miscării constituie aici firme, fac diverse afaceri, ba chiar controleaza indirect şi anumite bănci, prin care se poate face migrarea de capital către zonele unde este necesară finanţarea. Bineînteles, totul este realizat sub aparenţa unor afaceri legitime. În aceste condiţii, în ultimul timp, DIICOT şi SRI au reuşit să intercepteze multe din transferurile şi afacerile ilegale ale mişcării “Al Qaida”
„Hezbollah”-partidul lui Dumnezeu
În Romania, membrii organizaţiei teroriste libaneze exploatează mai ales latura economică, scopul lor fiind colectarea de fonduri care să poată fi folosite apoi în scopuri militare. Banii finantării organizaţiei provin de la o serie de “oameni de afaceri” arabi din România, care deţin restaurante, magazine alimentare, case de schimb valutar, de amanet sau de bijuterii.
SURSĂ: CANCAN.RO