9 mari secrete despre Sfântul Antonie cel Mare. La vârsta de 20 de ani lua o decizie radicală. VIDEO

Sfântul Antonie cel Mare (251-356) este prăznuit pe 17 ianuarie în bisericile creștine de toate religiile, fiind considerat „părintele monahilor” pentru că, împreună cu Sfântul Pahomie cel Mare, „este socotit a fi întemeietorul vieții monahale și este, probabil, cel mai reprezentativ ascet pentru duhul vieții călugărești”, conform crestinortodox.ro.

Sfântul Antonie cel Mare nu trebuie confundat cu Sfântul Anton de Padova (15 august 1195 – 13 iunie 1231), unul dintre cei mai cinstiți sfinţi ai bisericii catolice, canonizat de Papa Grigore al IX-lea în 1232 și declarat „Doctor Evanghelicus” de PapaPius al XII-lea în 1946. Sfântul Anton de Padova (numit astfel datorită nenumăratelor predici şi minuni săvârşite de el în regiunea respectivului oraş italian) este sărbătorit de catolici pe 13 iunie.

9 mari secrete despre Sfântul Antonie cel Mare. La vârsta de 20 de ani lua o decizie radicală

Sfântul Antonie cel Mare s-a născut în anul 251, în satul Come din Egiptul de Mijloc, într-o familie de țărani creștini înstăriți, care l-au crescut după învăţătura creştină şi de mic Antonie a căutat cu credință și bucurie în suflet calea Bisericii. Pe care a urmat-o după o minune care i s-a întâmplat în Biserică. Și-a dedicat viața luptei întru credință împotriva lucrării Diavolului, devenind părinte duhovnicesc pentru călugării, de fapt pentru toți creștinii din regiunea deșertului din dreapta Nilului, stabilindu-se pe muntele Kolzim. Acolo a trecut la cele veșnice în anul 356.

Să vedem, mai în detaliu cele 9 mari secrete care i-au marcat viața Sfântului Antonie cel Mare.

• La 20 ani, Sfântul Antonie cel Mare a dat toată averea săracilor, după ce a auzit în Biserică glasul Mântuitorului Iisus Hristos îndemnându-l „Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor și vei avea comoara în cer. După aceea, vino și urmează-Mi”. Și-a dat sora în grija unei comunități de fecioare și el s-a retras în solitudine, la marginea satului natal;
• La 35 ani, Sfântul Antonie cel Mare s-a mutat într-o fortăreață părăsită de la marginea deșertului din dreapta Nilului, pentru o izolare totală;
• În Pispir, Sfântul Antonie cel Mare a trăit 20 de ani de viață anahoretică, adică modestă, sărăcăcioasă, luptându-se cu credință mare împotriva lucrării Diavolului asupra sa;
• La 59 de ani, în 310, Sfântul Antonie cel Mare a făcut o grea călătorie la Alexandria pentru a-i îmbărbăta pe creștinii persecutați de regele Maximin;
• La 61 de ani, în 312, Sfântul Antonie cel Mare s-a stabilit în adâncul deșertului din drepta Nilului, pe muntele Kolzim. A trăit acolo timp de 44 de ani înainte de a trece la cele sfinte, în 356;
• Sfântul Antonie cel Mare avut, în acest timp, doi ucenici, Sfântul Pahomie cel Mare și Sfântul Atanasie, care i-au stat alături până la sfârșitul vieții sale;
• Sfântul antonie cel Mare este considerat părintele fondator a monahismului creștin chiar dacă nu a fost el organizatorul, ci Sfântul Pahomie cel Mare, ucenicul său;
• Discipolii Sfântului Antonie cel Mare au ridicat o comunitate micuță la baza muntelui Kolzim, acolo unde sfântul și-a petrecut ultimii 44 de ani ai vieții;
• În secolul al V-lea, Mănăstirea Sfântului Antonie cel Mare a devenit un refugiu pentru călugării asceți din deșertul Sketis. Mânăstirea a fost ocupată de călugări melkiti în secolele al VII-lea și al VIII-lea.

„Vai celui ce adapă pe aproapele cu amestecare tulbure. Pentru că nişte meşteşugiri diavolești ca acestea şi gânduri rele sunt răsturnătoare şi împiedică de la calea ce duce la fapta cea bună” – Sfântul Antonie cel Mare

„Învăţaţi-vă cu smerenia, căci ea acoperă mulţime de păcate. De toate păcatele Se îngreţoşează Domnul, dar cel mai mult de trufia inimii” – Sfântul Antonie cel Mare

„Cu adevărat Sfântul Antonie cel Mare era ca un doctor dat Egiptului de Dumnezeu. Căci cine se ducea mâhnit la dânsul şi nu se întorcea bucurându-se? Cine venea la dânsul plângând pe cei morţi şi nu părăsea îndată plânsul? Cine venea mâniat şi nu se schimba îndată în prietenie şi iubire?” – duhovnicul Arsenie Boca