Există oare o tipologie a persoanelor care îşi înşală partenerul de viaţă? Nu se ştie dacă datele genetice ne pot determina „să punem coarne”, dar există diverse motive ce ne pot predispune spre aşa ceva.
Jumătate dintre bărbaţii „cuplaţi” sunt infideli
Unii oameni consideră că e de-ajuns să ai gânduri cu conotaţie sexuală legate de altă persoană decât cea alături de care ai păşit în faţa altarului şi deja se poate spune că ai înşelat. Cel mai des însă, prin „înşelat” înţelegem a avea relaţii sexuale cu altă persoană decât cea cu care ai o legătură oficială. Dacă relaţiile respective au loc o singură dată sau, mai exact, într-o singură noapte, după care nu mai continuă, atunci vorbim despre o aventură. Studii recente, care au avut loc în Anglia, au confirmat faptul că jumătate dintre bărbaţii angajaţi în relaţii de lungă durată îşi înşală partenerele.
Aproximativ tot atâtea femei sunt la rândul lor infidele, cu toate că motivaţiile lor sunt diferite. Medicii estimează că aproximativ unul din zece copii născuţi în Europa are, din punct de vedere genetic, alt tată decât bărbatul cu care mama sa este căsătorită.
Iată câteva motive, care nu pot fi interpretate drept justificări sau scuze ce pot determina o persoană să-şi înşele partenerul de viaţă.
Teama de oficializare a relaţiei
Cel mai întâlnit motiv al înşelării în cuplu este imaturitatea persoanelor care nu se simt pregătite pentru a avea o relaţie serioasă.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Răzbunarea
Acest motiv e adesea întâlnit atunci când aţi fost înşelaţi şi simţiţi nevoia să pedepsiţi partenerul în acelaşi mod.
Dorinţa de a rupe legătura
Unii oameni consideră că infidelitatea este cea mai potrivită metodă de a „scăpa” de o relaţie ce a devenit prea monotonă sau de un partener mult prea posesiv.
Plictiseala sau nefericirea
De multe ori, atunci când o relaţie nu merge prea bine, când lucrurile au devenit foarte previzibile şi partenerii intră într-o rutină nedorită, fiecare caută rezolvarea în altă parte. Aceste probleme apar şi atunci când partenerii se confruntă cu lipsa de comunicare sau cu insatisfacţii sexuale. Când sunt în astfel de situaţii, unii oameni caută în mod natural afecţiune sau atenţie, în timp ce alţii aleg să aibă relaţii sexuale cu parteneri diferiţi.
Inconştienţa şi orgoliul
Unii dintre partenerii infideli aleg să înşele pentru că sunt genul de persoane independente, care consideră că li se cuvine totul şi pot face orice, oricând, fără să ţină cont de consecinţele acţiunilor lor.
Nesiguranţa
O persoană căreia îi lipseşte încrederea în sine şi simte permanent nevoia de reasigurare a faptului că este atractivă este uşor de flatat şi poate ajunge infidelă numai pentru că i s-a făcut un compliment care a dat-o gata.