Îți oferim cinci indicii că ai o inteligență emoțională superioară, adică reușești să ții sub control toate emoțiile și ai o altă deschidere față de semenii tăi.
Cele 5 semne că ai o inteligență emoțională peste medie
Inteligența emoțională este la fel de importantă ca cea rațională, fiind unul dintre factorii-cheie în dezvoltarea oricărei persoane. Iată câteva dintre semnele că ai un nivel ridicat de inteligență emoțională.
1 – Te bucuri de fiecare experiență pe care ți-o dă viața și ești dispus să o trăiești fără prea multe semne de întrebare, cu gândul că vei învăța ceva bun la final. Nu toată lumea ia lucrurile așa cum vin.
Îți plac toate formele de artă și ești pasionat de călătorie
Unii se demoralizează doar când se gândesc, de pildă, că trebuie să înceapă o nouă zi de muncă, că trebuie să facă din nou curățenie etc.
Astfel de persoane se adaptează cu greu evenimentelor din jur care vin în cascadă și, efectiv, își trăiesc viața înconjurați de frici.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
2 – Îi ajuți pe semenii tăi fără să aștepți ceva în schimb. Aceasta este nu doar o dovadă de altruism, ci una de evoluție spirituală, emoțională.
3 – Ești aplecat spre toate formele de artă. Persoanele cu o inteligență emoțională dezvoltată sunt în permanent în contact cu domeniile artistice.
De altfel, marii scriitori, cântăreți, sculptori, actori, pictori, dansatori și scenografi au o sensibilitate aparte, o gândire profundă, dincolo de practic și rațional.
4 – Te adaptezi, respectiv, atașezi de locurile în care ajungi. Persoanele cu o inteligență emoțională peste medie sunt extrem de curioase, iar cea mai mare plăcere a lor este să călătorească, să cunoască oameni și locuri noi.
Cei mai mulți se atașează foarte repede de acele locuri, chiar în primele minute sau ore, iar asta îi face să își încarce bagajul de experiențe cu cele mai frumoase și puternice, pe care le vor ține minte toată viața.
5 – Citești oamenii din prima. Persoanele cu o astfel de inteligență destul de ridicată au o intuiție de necombătut. Pot ”gini” anumite comportamente umane și știu să se ferească de oameni pentru că le deslușesc caracterul doar observându-le gesturile și mimica feței.