În data de 4 martie 2016 se împlinesc 39 de ani de la cutremurul care a decimat România şi în special Bucureştiul. Atunci, peste 1.500 de oameni şi-au pierdut viaţa, 1400 doar în Capitală. În prezent, puţine lucruri mai aduc aminte de acea zi fatidică, poate doar teama că într-o zi, tragedia s-ar putea repeta, cu repercusiuni mult mai grave, mai ales că multe dintre clădirile care au rezistat atunci nu au fost consolidate şi nu pot face faţă unui nou seism.
Blocul în care a locuit şi a murit Toma Caragiu nu mai aduce aminte cu nimic de acel eveniment nefast, poate doar faptul că strada respectivă acum îi poartă numele. Puţini mai sunt cei care îşi aduc aminte să îl fi avut ca vecin pe marele actor, mulţi dintre locatarii actuali ai blocului denumit Colonadelor, fost bloc Continental, aflat pe Strada Toma Caragiu, lânga Piaţa Universităţii şi Biserica Rusească, chiar la intrarea în Centrul Vechi. În prezent, la parterul blocului se află mai multe cafenele, acolo aflându-se şi una dintre intrarile pentru parcarea de sub Piaţa Universităţii.
Fostul bloc în care a locuit marele actor a fost demolat în totalitate, dupa ce cutremurul l-a distrus până la etajul trei. Cu toate acestea, se spune că apartamentul de la etajul doi, acolo unde locuia Toma Caragiu a rămas intact în urma cutremurului, existând legende că până şi sticla de alcool pe care acesta o servea alături de prietenul său, regizorul de film si TV Alexandru Bocăneţ nu s-a mişcat de pe masă.
Povestea spune că în seara de 4 martie 1977 actorul se afla alături de regizor în propria locuinţă unde sărbătoreau finalizarea filmului „Gloria nu cântă” care îl avea drept personaj principal pe Caragiu. Cu toate acestea, la ora 21.22 atunci cand a început seismul, cei doi au fost surprinşi în scara blocului, Bocăneţ fiind pe picior de plecare. În momentul cutremurului, cei doi încercau să fugă pe scări. Această decizile le-a fost fatală, fiind prinşi între dărâmături. Trupul actorului a fost descoperit abia în a şasea zi de la seism, el fiind înmormântat chiar a doua zi, în data de 1977, la Cimitirul Bellu, unde rămăşiţele sale se găsesc şi astăzi, la 39 de ani de la incident.
În prezent, parterul blocului Colonadelor adăposteşte mai multe cafenele şi restaurante. Chiar şi aşa, oamenii sunt destul de reticenţi atunci când vine vorba de locul în care în urmă cu aproape patru decenii au pierit mai multe personalitaţi importante în frunte cu Toma Caragiu, cum ar fi Veronica Porumbacu, Mihail Petroveanu, Mihai Gafiţa şi scriitorul Anatol E. Baconsky.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?