Se împlinesc 29 de ani de la Revoluția din decembrie 1989. Atunci, între 16 și 25 decembrie a explodat mămăliga românească, sătulă să fie „tăiată cu ața” de nomenclatura Ceaușeștilor. Din păcate, față de alte țări estice care au dat jos regimul comunist fără vărsare de sânge, noi am fost „originali” și atunci… În notă tragică. 1.142 de morți și 3.138 de răniți au fost „necesari” pentru dărâmarea regimului dictatorial condus de familia Ceaușescu. Victime inocente ale dorinței de libertate…
Evenimentele din decembrie 1989 sunt bine-cunoscute, au fost întoarse pe toate părțile, nici acum, după 29 de ani nu știm „cine-a tras în noi pe 22”, dar asta-i altă gaură neagră a istoriei noastre pe care prea mulți potentați ai prezentului vor s-o mențină așa cu orice preț… Dosarul Revoluției e altă gaură neagră. A Justiției libere din România liberă. Nu a putut fi elucidat în 29 de ani și îi perpelește pe cei 1.142 de dispăruți pe-acolo pe unde or fi ei acum… Ce știm cu siguranță, ce ne-a rămas de atunci imuabil sunt cele 1.142 de cruci și morminte…
29 ani de la Revoluția din 1989. Cum îi cinstesc preoții pe eroii morți în acel decembrie însângerat
S-a murit eroic la Timișoara între 16 și 20 decembrie, la București moartea a cosit isteric și cumplit de întâmplător după ieșirea în stradă din seara de 21, după mitingul-capcană eșuat al lui Ceaușescu și până în 25 decembrie, ziua sfântă a nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, Crăciun mânjit cu sângele Ceaușeștilor.
S-a schimbat regimul, a erupt democrația noastră, tot „originală”, s-au schimbat apoi partidele la putere, dar nemulțumirile au rămas cam aceleași la nivelul populației obișnuite. An de an au fost comemorați eroii care au murit în decembrie 1989 pentru ca noi să ne putem dușmăni în libertate… An de an mai „subțire”, din ce în ce mai puțini și-au făcut timp să aprindă o lumânare în locurile jertfelor din decembrie 1989. Păcatul nostru…
Patriarhia Română a organizat slujbe de pomenire a eroilor morți în Revoluția din decembrie 1989
La 29 de ani de la acel tragic decembrie Patriarhia Română a anunțat că eroii Revoluției vor fi cinstiți, comemorați, pomeniți într-un amplu program de slujbe, conform următorului comunicat:
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
„În toate bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ale Patriarhiei Române va fi oficiată sâmbătă, 22 decembrie 2018, după Sfânta Liturghie, o slujbă de pomenire a eroilor care s-au jertfit în decembrie 1989 pentru libertatea, credinţa şi demnitatea poporului român. Slujba de pomenire a eroilor din decembrie 1989 de la Catedrala patriarhală va fi oficiată de la ora 12:00, după Sfânta Liturghie.
În zilele de 21 şi 22 decembrie 2018, la cimitirele, monumentele şi troiţele închinate eroilor din decembrie 1989, din întreaga ţară, ierarhi, preoţi şi diaconi vor oficia slujbe de pomenire a celor care şi-au jertfit viaţa în urmă cu 29 de ani, pentru libertatea poporului român.
În Bucureşti, slujbe de pomenire ale eroilor din decembrie 1989 vor fi oficiate la:
- Troiţa din Cimitirul Eroilor Revoluţiei (cartierul Pieptănari, sector 4), 21 decembrie 2018, ora 10:00;
- Troiţele de la Piaţa Universităţii, 21 decembrie 2018, ora 12:30;
- Monumentul pentru Cinstirea Eroilor Revoluţiei (Piaţa Revoluţiei), 22 decembrie 2018, ora 09:00;
- Troiţa de la Radio, 22 decembrie 2018, ora 10:00;
- Troiţa de la Televiziune, 22 decembrie 2018, ora 11:00
- Troiţa Paraşutiştilor din curtea Televiziunii, 22 decembrie 2018, ora 11:30.
Slujbe de pomenire ale eroilor din decembrie 1989 vor mai fi oficiate, de asemenea, la Monumentul Eroilor căzuţi la Revoluţie (bulevardul Timişoarei, sector 6 Bucureşti) şi la Monumentul Eroilor Jandarmi (Aeroportul Internaţional Henri Coandă-Otopeni).
Semnat: Biroul de Presă al Patriarhiei Române”
- „Pomenirea eroilor care s-au jertfit pentru libertatea şi demnitatea poporului român în decembrie 1989 este o datorie morală a românilor de pretutindeni. De aceea, sunt oficiate slujbe de pomenire în toate bisericile şi mănăstirile ortodoxe ale Patriarhiei Române, din țară şi străinătate” – Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
- „Comemorarea sau pomenirea eroilor din decembrie 1989 în stare de rugăciune sau comuniune spirituală este un act de recunoștință şi de prețuire a jertfelnicei lor, precum şi expresia cea mai profundă a cultivării legăturii noastre de iubire fraternă cu ei, iubire mai tare decât moartea trupului şi opacitatea mormântului. Iar dacă nu-i pomenim pe eroii care s-au jertfit pentru libertatea poporului nostru, înseamnă că îi îngropăm în uitarea noastră” – Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
- 1.142 de oameni au murit și 3.138 au fost răniți în timpul Revoluției din decembrie 1989
- 1/7 este raportul morților înainte și după 22 decembrie 1989. Mai clar, după fuga Ceaușeștilor și până la executarea lor, pe 25 decembrie, au murit, toți la București, de 7 ori mai mulți oameni decât în represiunea autorităților comuniste în toate oreșele țării, între 16 și 22 decembrie. În noaptea de groază și reprimare a revoluționarilor de către Armată și Securitate, 21-22 decembrie, în Capitală muriseră 51 de persoane și fuseseră rănite 462. Restul, până la cifrele de mai sus, au fost „opera” teroriștilor…
- 0 (zero) teroriști au fost condamnați pentru uciderea revoluționarilor și soldaților în decembrie 1989, chiar dacă au fost prinse persoane suspecte, care, însă, predate Armatei, au dispărut fără urmă…