Veşti proaste pentru anul 2018! Cercetătorii susţin că anul 2018 va veni cu seisme de mare intensitate! Motivul este unul foarte serios. Oamenii de ştiinţă susţin că fenomenul ar fi cauzat de o încetinire ciclică a mişcării de rotaţie a Terrei, informează forbes.com.
Legătura dintre rotaţia Terrei şi activitatea seismică a fost prezentată într-un studiu publicat de Roger Bilham, cercetător la Universitatea Colorado din Boulder, şi Rebecca Bendick, profesor la Universitatea Montana din Missoula. Cercetarea lor a fost prezentată la conferinţa anuală organizată de Geological Society of America, potrivit The Guardian.
2018 aduce cutremure devastatoare! Cutremurele mari revin la fiecare 32 de ani
Specialiştii în geofizică sunt capabili să măsoare viteza de rotaţie a Terrei într-o manieră extrem de precisă, calculând cele mai mici variaţii ale acesteia, ce pot fi de ordinul unor milisecunde. Pentru început, cercetătorii americani au analizat fiecare cutremur de pământ cu magnitudinea de peste 7 grade, produs după anul 1900. Ei au căutat să identifice tipare şi tendinţe asociate producerii unor seisme de mare intensitate. În acest fel, oamenii de ştiinţă au observat că aproximativ la fiecare 32 de ani se produce o creştere a numărului de cutremure majore la scară globală.
Cercetătorii au dorit să identifice şi cauza principală aflată la baza acestei creşteri ciclice a numărului de seisme. Ei au comparat mai multe baze de date istorice şi au descoperit că există o singură corelaţie puternică între ele — încetinirea mişcării de rotaţie a Terrei. Mai exact, ei au descoperit că la aproximativ 25-30 de ani, mişcarea de rotaţie a Pământului încetineşte, iar această încetinire se produce exact înainte ca numărul seismelor să înceapă să crească pe plan global. Încetinirea rotaţiei Terrei durează de cinci ani, iar 2016 a fost anul în care savanţii au constatat o creştere a numărului de seisme.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?
2018 aduce cutremure devastatoare! 2017, al patrulea an consecutiv în care rotaţia Terrei a încetinit
2017 a fost al patrulea an consecutiv în care mişcarea de rotaţie a Terrei a încetinit. Acesta este motivul pentru care autorii studiului sunt de părere că în 2018 se vor produce şi mai multe cutremure, întrucât acela va fi ultimul an — din seria de cinci ani — asociat cu încetinirea rotaţiei.
Deşi cercetătorii nu sunt deocamdată siguri în privinţa mecanismelor care determină această variaţie, există totuşi câteva ipoteze ce au fost formulate în cadrul comunităţii ştiinţifice. Una dintre ipoteze vizează nucleul extern al Terrei, un strat de metal lichid al planetei noastre care circulă sub mantaua inferioară solidă a Pământului. Uneori, nucleul extern rămâne „lipit” de mantaua inferioară, cauzând o întrerupere a circulaţiei sale. Acest fapt ar putea să influenţeze câmpul magnetic al Terrei şi să producă o încetinire a rotaţiei Pământului.