17 decembrie 1989, ziua în care Armata a tras în popor. Primii morți la Timișoara: „Mama zăcea pe jos, împușcată în cap”

17 decembrie 1989 a fost una dintre cele mai sângeroase zile ale Revoluției. Armata și Securitatea au deschis focul împotriva manifestanților de la Timișoara, după ce Nicolae și Elena Ceaușescu au dat ordin să se tragă asupra lor.

Mai multe zone din oraș devin adevărate scene de război, la Catedrală, în Piaţa Libertăţii și în Piaţa 700, la Podul Decebal, pe Calea Girocului, pe Calea Lipovei și pe Calea Araduluila, militarii și oamenii securității trag foc după foc în protestatari. 65 de suflete cad secerate pe caldarâm. Fără viață.

17 decembrie 1989, una dintre cele mai sângeroase zile ale Revoluției

Protestul anti-Ceaușescu și anti-comunism declanșat în data de 16 decembrie continuă în 17 decembrie când manifestanții se strâng în fața sediului Comitetului Județean pentru a cere lămuriri cu privire la arestările din ziua precedentă. Mulțimea furioasă reușește să treacă de forțele de represiune, să pătrundă în clădire și să înceapă eliberarea României de sub comunism.

Forțele de securitate intervin, însă, în cel mai scurt timp, și îi obligă pe protestatari să plece, aceștia regrupându-se în celelalte zone de conflict din Timișoara. Acesta este momentul în care la București încep pregătirile pentru ceea ce avea să fie una dintre cele mai sângeroase date ale Revoluției: focuri de armă, victime, lupte de stradă, mașini în flăcări, TAB-uri care transportau forțe de securitate înarmate și tancuri.

17 decembrie. Nicolae Ceaușescu dă ordinul „Radu cel Frumos”

București. Ora 17:30. Nicolae Ceaușescu, înnebunit de ceea ce se întâmpla pe străzile din Timișoara, convoacă de urgență o teleconferință cu autoritățile, în care ordonă ca toți militarii să primească muniție de război și să tragă în cei care protestează.

„În Timişoara, toate trupele primesc muniţie de război. Se somează şi oricine nu se supune, se socoteşte stare necesitate şi se aplică legea. În Timişoara s-a atacat şi sediul, nu s-a reacţionat, s-a întors şi obrazul celălalt de parcă ar fi fost Iisus Cristos… Oricine atacă un soldat, un ofiţer, trebuie să primească riposta.

Oricine intră într-un sediu de partid sau se sparge un geam de la un magazin, trebuie să primească riposta imediat. Fără nicio justificare. Umanismul nu înseamnă capitualarea sau pactizarea cu duşmanul. Umanismul înseamnă apărarea poporului, integrităţii ţării şi socialismului.

Toate unităţile militare sunt în stare de alarmă şi au armamentul de luptă. Nu pleacă nicăieri fără muniţie de luptă. Toate unităţile ies cu armamentul uşor din dotare, de luptă“, a spus Nicolae Ceaușescu în cadrul teleconferinței.

În după-amiaza aceleiași zile, primii civili sunt uciși de forțele de la Armată și de cei de la Securitate, care pun în aplicare ordinul „Radu cel Frumos”.

17 decembrie 1989. Morți și răniți la Podul Decebal

La Podul Decebal începe masacrul. Militari și plutoane ale Securității, de la Arad și de la Timișoara, deschid focul asupra mulțimii. Patru persoane își pierd viața în lupta cu gloanțele, altele 21 sunt rănite. Ioan Bânciu, unul dintre manifestanții prezenți la pod, rememorează scenele de groază în care și-a pierdut soția.

„Actuala Prefectură era apărată de maşini militare, de maşini de pompieri şi de soldaţi pe mai multe rânduri. Erau hotărâţi să ne oprească. Cei din spate împingeau mulţimea. Un elicopter al Miliţiei i-a urmărit pe manifestanţii care se îndreptau spre sediul Miliţiei, cu gândul să ceară eliberarea arestaţilor.

Eram hotărâţi şi siguri pe noi, pentru că toate forţele se dădeau la o parte. Pe Podul Decebal, surpriză! Au început să tragă fără somaţie. Vedeam gloanţele care loveau caldarâmul şi stâlpii. Se trăgea şi de peste canalul Bega“, a declarat Ioan Bânciu pentru Adevărul.

 „Mama zăcea pe jos, împușcată în cap”

Scenele cumplite au continuat și în Piața Libertății, unde alți manifestanți au fost loviți de focurile de arme trase de militari. Încercarea de a opri mulțimea furioasă s-a soldat cu trei persoane ucise și 22 rănite. Ioana Bărbat se afla împreună cu ambii părinți în mijlocul manifestației.

Gloanțele Armatei i-au schimbat viața pentru totdeauna. Într-o fracțiune de secundă, cei pe care îi iubea cel mai mult au căzut secerați la pământ. Mama – împușcată în cap și în gât, tatăl – în stomac.

„Când am ajuns în faţa Garnizoanei, cineva din cordon a deschis focul cu un pistol mitralieră. Când s-a oprit focul, am văzut-o pe mama căzută cu faţa la pământ, chiar în poarta de la garnizoană. A fost împuşcată în cap şi în piept. Tata era tot jos, ghemuit, nimerit în stomac. Eu am rămas în picioare şi am început să strig”, a povestit Ioana Bărbat

17 decembrie 1989. Moarte și cenușă…

Coșmarul celor care au ieșit în stradă în Timișoara a continuat și a doua zi. În data de 18 decembrie, Elena Ceaușescu ordonă operațiunea „Trandafirul” prin care 43 de cadavre sunt sustrase de la morga spitalului, duse la București și incinerate. Cenușa este aruncată în Dâmbovița…totul pentru a masca adevărata față a tragediei.

Ziua în care Armata a tras în popor rămâne una dintre cele mai negre zile din istoria României: 65 de morți, 268 de răniți…