169 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. Legătura neștiută cu Papa Ioan Paul al II-lea

Se împlinesc 169 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. Luceafărul literaturii românești a răsărit în 15 ianuarie 1850, la Botoșani, „la patru ceasuri și cinsprezece minute evropienești”, cum nota chiar tatăl său într-o psaltire veche. Era al șaptelea dintre cei 11 copii ai „căminarului” (dregător care se ocupa de strângerea dărilor impuse de stăpânire cârciumilor) Gheorghe Eminovici și al Ralucăi Jurașcu, fiică de stolnic (dregătorul de curte care se îngrijea de masa domnitorului).

Viața lui Mihai Eminescu a fost o volbură de inspirație divină și păcate lumești, o sinusoidă între teluric și celest. „Tulburător de frumos, cuceritor, cântăreţ cu o voce de aur, fumător înrăit, mare amator de cafea şi petrecăreţ fără margine, dar şi un patriot pentru care «Trăiască naţia!» era singurul salut” este descrierea lui Cosmin Zamfirache într-un articol răscolitor pe historia.ro.

169 de ani de la nașterea lui Poetului nepereche Mihai Eminescu

Tulburător de frumos… tulburător de talentat… tulburător de tributar unei tulburări afective cumplite: sindromul bipolar… Care ni l-a răpit la numai 39 de ani, într-o dimineață de iunie, tulburător, tot 15, tulburător, tot la „la patru ceasuri și cinsprezece minute evropienești”, ca la naștere…

Demonul – sau îngerul? – creației sale inegalabile l-a chinuit – sau l-a mângâiat? – până la plecarea între stele, ultimele versuri, izvorâte cu doar câteva ore înaintea ridicării spre Luceafărul de ziuă, fiind găsite pe un carnețel în buzunarul ponositului halat de spital pe care l-a purtat în „celula” sa de la Sanatoriul de Boli Mentale al doctorului Şuţu, de pe strada Plantelor din Bucureşti.

Legătura neștiută a lui Mihai Eminescu, peste ani, cu Papa Ioan Paul al II-lea

Atins de aripa geniului, versurile sale curg, sau ar trebui să curgă, prin venele oricărui român. Majoritatea știm câteva, majoritatea nu știm îndeajuns de multe. Trecând de buchea școlii, Luceafărul, Scrisorile, Împărat și proletar, Fiind băiet păduri cutreieram, poeziile de dragoste – Lacul, Atât de fragedă, De ce nu-mi vii?, Pe lângă plopii fără soț, Peste vârfuri, La mijloc de codru des, Seara pe deal, un minim minimorum pe care îl datorăm geniului său, câtă suflare românească știe că Mihai Eminescu a scris și și rugăciuni? Câtă suflare românească știe că una dintre ele l-a impresionat atât de tare pe Papa Ioan Paul al II-lea, una dintre cele mai luminoase figuri ale istoriei secolului al XX-lea, încât a recitat-o la Vatican?

Iată în continuare rugăciunea lui Mihai Eminescu către Maica Preacurată și pururea Fecioară Maria, învaț-o și spune-o în fiecare seară pentru a simți răsuflarea sa dumnezeiască mângâindu-ți sufletul:

„Noi ce din mila Sfântului
Facem umbră pământului,
Rugându-ne-ndurărilor,
Luceafarului mărilor.

Ascultă-a nostre plângeri,
Regină peste îngeri.
Din neguri te arată,
Lumină dulce, clară.

O, Maică Preacurată
Și pururea Fecioară Marie!

Crăiasă alegându-te,
Îngenunchem rugându-te:
Înalță-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie.

Fii scut de întărire
Și zid de mântuire.
Privirea-ți adorată
Asupră-ne coboară,

O, Maica Preacurată
Și pururea fecioară Marie!”

Cine a fost Papa Ioan Paul al II-lea

Cel mai iubit suveran pontif din istorie s-a născut la Wadowice, în Polonia, în 18 mai 1920, într-o familie simplă, a unui ofițer în retragere, sub numele de Karol Józef Wojtyła. A fost papa cu numărul 264 și episcop al Romei din 16 octombrie 1978 până la moartea sa, pe 2 aprilie 2005, în Palatul Apostolic de la Vatican, la 84 de ani. A fost primul papă de altă origine decât cea italiană din 1522, la papa Adrian al VI-lea, care era german. Pontificatul său de 26 ani (octombrie 1978 – aprilie 2005) este al treilea ca durată din istoria Bisericii Catolice, după cel al Sfântului Petru (estimat între 34 și 37 ani) și al lui Pius al IX-lea (31 ani, între 16 iunie 1846 și 7 februarie 1878, data morții sale). Între 7 şi 9 mai 1999 a marcat un moment istoric al dialogului intercreștin la București: prima vizită într-o ţară ortodoxă a unui papă catolic.

• „Era o frumuseţe! O figură clasică încadrată de nişte plete mari negre, o frunte înaltă şi senină, nişte ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru, un zâmbet blând şi adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborât dintr-o veche icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare” – Ion Luca Caragiale
• „Recitindu-l pe Eminescu ne reîntoarcem, ca într-un dulce somn, la noi acasă” – Mircea Eliade
• „Prin Eminescu şi moştenirea miraculos rămasă de la el, ni s-a făcut un dar de care n-au avut parte alte culturi, fie şi cele mari. La scara culturii noastre, funcţia lui Eminescu poate fi mai vie decât cea a lui Shakespeare în Anglia, sau a lu Goethe în Germania, căci el nu e un simplu poet, nici un suflet chinuit, ci o conştiinţă de cultură completă, de la deschiderea către matematici, pe care abia le cunoştea, până la aceea către istorie” – Constantin Noica
• „Eminescu e întruparea literară a conştiinţei româneşti, una şi nedespărţită” – Nicolae Iorga
• „Eminescu a ridicat cântecul, basmul şi graiul popular la înălţimea scânteietoare a Luceafărului” – Eusebiu Camilar
• „Eminescu crescuse în Moldova, în Bucovina, la Sibiu, la Blaj, la Bucureşti, şi în multele lui cutreerări, mereu în mijlocul poporului român, citise cronicarii şi multe cărţi bisericeşti, cunoştea literatura română în toate fazele ei şi n-am cunoscut om stăpânit, deopotrivă cu dânsul, de gândul unităţii naţionale şi de pornirea de a se da întreg pentru ridicarea neamului românesc” – Ioan Slavici
• „Niciodată nu s-a văzut la noi un temperament de artist completat de-o cultură aşa de vastă şi de o originalitate atât de marcantă. În poezia noastră dulceagă şi destul de ofticoasă, versul lui Eminescu se detaşează într-un relief izbitor. Simţi îndată că ai de-a face c-un reformator … E o necunoscută vibrare de gândire şi de sentiment. Altă limbă, altă viaţă, cuvintele au suflet, culoare, formă, fiecare epitet e o explozie de lumină. Ce vigoare extraordinară şi ce frumuseţi ritmice, neatinse încă până la el!” – Alexandru Vlahuţă
• 1866 a fost anul primelor manifestări literare ale lui Mihai Eminescu. În ianuarie 1866 a murit profesorul de limba română Aron Pumnul şi elevii săi au scos o broşură, „Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti”, în care apare şi poezia „La mormîntul lui Aron Pumnul” semnată M. Eminovici. În martie 1866 a debutat în revista „Familia” a lui Iosif Vulcan, cu poezia „De-aş avea”. Iosif Vulcan a fost cel care i-a schimbat numele în Mihai Eminescu. În acelaşi an 1866 i-au mai apărut în „Familia” încă 5 poezii.
• Citește în GALERIA FOTO gânduri lăsate de Mihai Eminescu moștenire generațiilor următoare!