Evenimente
1637: Ferdinand al III-lea a devenit împărat al Sfântului Imperiu Roman.
1965: Emblema frunzei de arţar a devenit steagul oficial al Canadei.
590: Khosrau al II-lea este încoronat rege al Persiei.
1637: Ferdinand al III-lea a devenit împărat al Sfântului Imperiu Roman.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5570 de lei în a doua zi de Crăciun!
1690: S–a încheiat, la Sibiu, tratatul secret dintre Constantin Cantemir, domnul Moldovei şi Sfântul Imperiu Roman. În tratat se stipula că Moldova va sprijini acţiunile antiotomane ale imperiului condus de Casa de Habsburg.
1864: A apărut revista România militară, devenită la 8 decembrie 1897, prin decretul regelui Carol I, revista oficială a Marelui Stat Major
1876: Apare lunar (până la 15 mai 1876), la Bucureşti, „Revista literară şi ştiinţifică”, sub îndrumarea lui Bogdan Petriceicu Haşdeu şi Dimitrie Brândză.
1921: S-a înfiinţat legaţia României la Helsinki.
1923: Grecia devine ultima ţară europeană care adoptă calendarul gregorian.
1933: La Bucureşti, a început greva ceferiştilor de la Atelierele Griviţa (15-23)
1941: România este inclusă în grupul ţărilor supuse blocadei britanice.
1949: Pentru prima oară, problema lichidării marii proprietăţi agricole a apărut pe ordinea de zi a şedinţelor Secretariatului Biroului Politic al C.C. al P.R.M.
1952: Regele George al VI-lea este înmormântat la capela Sf George de la Castelul Windsor.
1965: Emblema frunzei de arţar a devenit steagul oficial al Canadei.
1969: A fost inaugurată linia ferată electrificată Bucureşti–Braşov, prima de acest fel din România.
1980: A fost lansată la apă, la Brăila, prima navă de pescuit oceanic construită în România.
1989: Ultimii militari sovietici au părăsit Afganistanul după aproape zece ani de la intervenţia lor, în decembrie 1979, în sprijinul guvernului promarxist de la Kabul – Ziua naţională a salvării
1990: A fost înfiinţată Uniunea Teatrelor din România – UNITER , avându-l ca preşedinte pe actorul Ion Caramitru
1991: A luat fiinţă „Grupul de la Vişegrad”, organizaţie de cooperare regională reunind Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia.
1995: România depune la secretariatul general al ONU instrumentele de ratificare a Convenţiei privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice, precum şi distrugerea acestora, semnată la Paris, la 13 ianuarie 1993
2000: Preşedintele Germaniei, Johannes Rau, aflat în vizită în Israel, şi-a cerut în mod solemn iertare poporului evreu pentru Holocaust
2001: Suedia a renunţat la obligativitatea vizelor pentru cetăţenii români posesori de paşapoarte diplomatice
2003: Protest global împotriva declanşării ofensivei americane din Irak în peste 600 de oraşe din întreaga lume
2013: Un meteorit a explodat deasupra Rusiei; 1.500 de oameni au fost răniţi de cioburile de geamuri sparte sau de obiecte deplasate de unda se şoc. Acest lucru s-a întâmplat în mod neaşteptat, cu doar câteva ore înainte de trecerea aşteptată a asteroidului 2012 DA14, asteroidul care urma să teacă cel mai aproape de Terra.
Naşteri
Galileo Galilei, fizician şi astronom renascentist
Regele Ludovic al XV-lea al Franţei
Titu Maiorescu, critic literar român, fondatorul Junimii
Louis Renault, industriaş francez de automobile
1564: Galileo Galilei, fizician şi astronom renascentist (d. 1642)
1571: Michael Praetorius compozitor şi muzician german (d. 1621)
1710: Regele Ludovic al XV-lea al Franţei (d. 1774)
1748: Jeremy Bentham, filosof englez (d. 1832)
1759: Friedrich August Wolf, arheologist german (d. 1824)
1811: Domingo Faustino Sarmiento, scriitor argentinian şi politician (d. 1888)
1817: Charles-François Daubigny, pictor francez (d. 1878)
1820: Susan B. Anthony, sufragetă americană (d. 1906)
1823: Melchisedec Ştefănescu, episcop şi istoric român, membru al Academiei Române (d. 1892)
1834: Vasile Alexandrescu-Urechia, istoric, prozator şi dramaturg român (d. 1901)
1835: Demetrios Vikelas, autor grec (d. 1908)
1840: Titu Maiorescu, întemeietor al criticii româneşti moderne, fondatorul Junimii, membru fondator al Societăţii Academice Române (d. 1917)
1841: Mihail Şuţu, istoric român, membru al Academiei Române (d. 1933)
1845: Elihu Root, om de stat american, laureat Nobel (d. 1937)
1850: Ion Andreescu, pictor român ales membru al Academiei Române post-mortem (d. 1882)
1851: Spiru Haret, matematician, sociolog şi om politic liberal, organizatorul învăţământului românesc de după 1864, membru al Academiei Române (d. 1912)
1852: Prinţesa Maria de Battenberg, prinţesă de Battenberg şi de Erbach-Schönberg (d. 1923)
1856: Emil Kraepelin, psihiatru german (d. 1926)
1861: Charles Edouard Guillaume, fizician elveţian, laureat Nobel (d. 1938)
1861: Alfred North Whitehead, matematician şi filosof englez (d. 1947)
1873: Hans von Euler-Chelpin, chimist german, laureat Nobel (d. 1964)
1874: Sir Ernest Shackleton, explorator irlandez (d. 1922)
1877: Louis Renault, industriaş francez de automobile (d. 1944)
1896: Ştefan S. Nicolau, medic român, membru al Academiei Române (d. 1967)
1912: Andrei Lupan, poet, dramaturg şi publicist român, membru al Academiei Române (d. 1992)
1922: Hermann Kahn, cibernetician, matematician, fizician şi futurolog american (d. 1983)
1927: Dinu C. Giurescu, istoric român, membru corespondent al Academiei Române
1930: Romulus Zaharia, prozator român
1931: Claire Bloom, actriţă britanică
1931: Petre Stoica, poet, traducător şi jurnalist român (d. 2009)
1933: Iosif Sava, om de cultură, muzicolog, realizator de emisiuni TV (d. 1998)
1933: Octavian Lazăr Cosma, muzicolog român
1935: Avy Abramovici, violonist israelian de origine română
1939: Constantin Stoiciu, prozator şi scenarist român
1941: Doina Curticăpeanu, critic şi istoric literar român
1944: Alexandru Bocăneţ, regizor şi realizator român de televiziune (d. 1977)
1945: John Helliwell, muzician englez (Supertramp)
1947: Roxana Eminescu, cercetătoare şi traducătoare română
1950: Alexandru Dan Condeescu, critic literar român
1951: Jane Seymour, actriţă americană
1956: Aurelian Titu Dumitrescu, poet român
1957: Doina Ruşti, romancieră
1968: George Ivaşcu, actor român de teatru şi film
1978: Yiruma, pianist de origine sud-coreeană
1988: Vasile Milea, urbanist de origine romana
15 februarie 1897 se naşte Dimitrie Ghica, fiul domnului Ţării Româneşti, Grigore Dimitrie Ghica, om politic (n. 1816)
Decese
Gotthold Ephraim Lessing, scriitor şi filosof german
Owen Willans Richardson, fizician britanic, laureat Nobel
Nat King Cole, pianist, interpret de jazz american
Richard Feynman, fizician american, laureat Nobel
310: Ojin, al XV-lea împărat al Japoniei (n. 200)
670: Oswiu, rege al Northumbriei
1145: Papa Lucius al II-lea
1152: Conrad al III-lea, rege al Germaniei (n. 1093)
1288: Henric al III-lea, Markgraf de Meißen (n. 1215)
1543: Johannes Eck, teolog catolic (n. 1486)
1549: Il Sodoma, pictor italian (n. 1477)
1557: Gregor Brück, politician şi cancelar reformator saxon (n. 1483)
1568: Heinrich von Brederode, lider revoluţionar olandez (n. 1531)
1573: Matija Gubec, liderul revoluţiei ţăranilor croaţi şi sloveni (n. 1538)
1621: Michael Praetorius, compozitor german (n. 1571)
1637: Ferdinand al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman (n. 1578)
1682: Claude La Colombière, misionar şi scriitor francez (n. 1641)
1738: Matthias Braun, sculptor ceh (n. 1684)
1741: Georg Raphael Donner, sculptor austriac (n. 1693)
1775: Peter Dens, teolog catolic belgian (n. 1690)
1781: Gotthold Ephraim Lessing, scriitor şi filosof german (n. 1729)
1818: Friedrich Ludwig, Fürst zu Hohenlohe-Ingelfingen, general prusac (n. 1746)
1825: Rutger Jan Schimmelpenninck, diplomat şi om de stat olandez (n. 1761)
1826: Joseph Wanton Morrison, general britanic (n. 1783)
1826: Scipione Breislak, geolog italian (n. 1748)
1844: Henry Addington, politician britanic (n. 1757)
1835: Henry Hunt, politician britanic (n. 1773)
1847: Germinal Pierre Dandelin, matematician belgian (n. 1794)
1848: Hermann von Boyen, feldmareşal prusac (n. 1771)
1849: Pierre François Verhulst, matematician belgian (n. 1804)
1857: Mihail Glinka, compozitor rus (n. 1804)
1863: Daniel Fenner von Fenneberg, lider al Revoluţiei din Pfalz din 1849 (n. 1820)
1897: Dimitrie Ghica, fiul domnului Ţării Româneşti, Grigore Dimitrie Ghica, om politic (n. 1816)
1898: Zsigmond Ács, scriitor şi traducător maghiar (n. 1824)
1927: Traian Grozăvescu, tenor român (n. 1895)
1932: Minnie Maddern Fiske, actriţă pe Broadway (n. 1865)
1942: Vasile Demetrius, prozator, poet şi traducător român (n. 1878)
1956: Iuliu Mureşianu, compozitor român (n. 1900)
1959: Owen Willans Richardson, fizician britanic, laureat Nobel (n. 1879)
1964: Robert L. Thornton, afacerist şi filantrop american, primar al Dallasului, Texas (n. 1880)
1965: Emil Monţia, compozitor român (n. 1882)
1965: Nat King Cole, pianist, interpret de jazz şi cantautor american (n. 1919)
1970: Leon Biju, pictor român (n. 1880)
1981: Karl Richter, dirijor german (n. 1926)
1984: Ethel Merman, cântăreaţă şi actriţă americană (n. 1908)
1988: Richard Feynman, fizician american, laureat al Premiului Nobel (n. 1918)
1990: George Ciucu, matematician român, membru corespondent al Academiei Române (n. 1927)
1999: Henry Way Kendall, fizician american, laureat al Premiului Nobel (n. 1926)