Unul dintre momentele cele mai plăcute pe care le aduce venirea pe lume a unui copil este alegerea numelui. Viitorii părinți tratează această „problemă” cu mare seriozitate, puțini fiind aceia care trec ușor peste această responsabilitate, fără săs se gândească la faptul că noul suflețel ce va îmbogăți umanitatea va purta numele și la grădiniță, și la școală, și la liceu. Și la 5 ani, și la 15 ani, și la 25 de ani și în continuare, iar o alegere nepotrivită a părinților îl va „urmări” toată viața și nu trebuie sub nicio formă să-i jeneze odată ajuns adult.
Ca să nu mai vorbim de atenția mare care trebuie acordată… inițialelor! Da, inițialelor. Pentru că anumite combinații de nume pot genera situații jenante spre penibil. Închipuiește-ți că un copil are numele de familie Rădulescu, un nume des întîlnit, nu? Și părinții îl numesc Cezar Umberto… Sau Corina Urania… Neplăcut, nu? Scuzați exemplul, dar e mai bine să ne gândim de 10 ori până să hotărâm odată un aspect atât de important în viața copilului.
100 de nume de fete pentru viitorii părinți. Ce se „caută” în 2019
Fetele au întâietate, așa că vom „explora” numele de domnișoare care au dominat anul trecut și care este „trendul” pentru 2019. În 2018 numele care au predominat alegerile părinților pe pln internațional (conform site-ului pentru părinți Emma’s Diary) au fost Ava, Ema, Olivia și Sofia. FANATIK îți prezintă în continuare ce nume sunt „în tendințe” pentru 2019.
Top 100 de nume de fete în 2019
- A: Ada, Adriana, Alesia, Alma, Amelia, Ana, Ania, Aretia, Ariana, Arina, Anastasia, Antonia, Ava
- B: Bela, Bianca, Brândușa, Bria
- C: Carina, Casandra, Casiana, Carmen, Catinca, Cătălina, Clara, Cora, Coralia, Corina, Cosmina, Cristiana
- D: Dalia, Daria, Diana, Doriana
- E: Edit, Eliana, Eliza, Elvira, Ema, Ermilia
- F: Fabiana, Filipa, Filofteia, Flavia, Francesca
- G: Gera, Gilda, Grațiela
- H: Hara, Hortensia
- I: Ilinca, Ileana, Ilona, Ioana, Iolanda, Iris, Irma
- L: Lamia, Lavinia, Livia, Luana, Leia, Lorena
- M: Maia, Mara, Mădălina, Melania, Miruna, Monica, Mera
- N: Nadia, Nora, Nedia
- O: Oana, Olga, Olivia
- P: Petra, Pia, Patricia
- R: Raluca, Ramia, Roxana
- S: Sara, Simona, Smaranda, Sonia
- Ș: Ștefania, Șania
- T: Tania, Tatiana, Teodora
- U: Uma, Urania
- V: Valentina, Vera, Veronica, Verona
- Z: Zandra, Zara, Zaraza, Zondra
- „Un nume bun la un bărbat sau la o femeie e darul sfânt al vieţii” – William Shakespeare
- „Fiecare om are trei nume: numele de familie pe care l-a moștenit, numele propriu pe care i l-au dat cu dragoste și grijă, dar neapărat și cu inspirație, părinții și renumele, pe care și-l face singur” – Adrian Păunescu
- „Toată această minune din viața mea numită Violeta m-a schimbat în mod neașteptat. Este schimbarea în bine, pasul înainte spre o viață echilibrată, de care sufletul meu avea nevoie și pentru care Violeta a fost cea mai bună motivație. Și cât am mai stat să-i găsesc acest nume!” – Andreea Marin
- 4.176.169 de copii (0-18 ani) erau înregistrați în România la 1 ianuarie 2019, conform Institutului Național de Statistică (INS): 2.029.618 de fete (48,6%) și 2.146.551 de băieți (51,4%)
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Plouă cu bonusuri la Betano: 50 lei pariu gratuit, 100+400 rotiri gratuite și bonus de bun venit 100% până la 500 lei