Vești bune pentru pensionarii români. Vor avea posibilitatea să se retragă de la Pilonul II de pensii obligatorii, administrate privat. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, anul trecut, în decembrie. Între timp însă, această propunere a fost supusă dezbaterii de Autoritatea de Supraveghere Financiară, urmând ca transferul să aibă loc în primăvară.
De 11 ani, avem posibilitatea să cotizăm la fondul privat de pensii obligatorii. Astfel, o parte din contribuția salarială este direcționată către fondul pe care l-am ales pentru a ne administra banii ce îi vom primi la bătrânețe, în vreme ce o altă parte merge către bugetul de stat. Mai concret, este vorba despre 3,5 %, respectiv 7%, procente ce sunt reținute din veniturile salariale ale fiecărui român. Pilonul II funcționează, prin urmare, asemenea unui depozit bancar. Banii strânși au și dobândă, așa-numitul randament, care depășește pragul de 8% pe an în medie. Spre exemplu, un salariat cu venit mediu lunar, a reușit ca în 10 ani să acumuleze în cont mai bine de 25.000 de lei.
Ce trebuie să faci pentru a-ți muta pensia privată la stat
Pentru a renunța la Pilonul II și a cotiza astfel numai la Pilonul I, pensionarul va trebui să formuleze o cerere care va fi depusă ulterior la administratorul de fond, dacă a cotizat cel puțin 5 ani. Astfel, începând din luna respectivă, întreaga contribuție de pensie, 10,5%, va fi redirecționată către sistemul public de pensie. De notat este faptul că banii strânși în cont până la data transferului nu vor ajunge la stat, ci vor rămâne în contul pensionarului, ca bun privat.
Potrivit datelor furnizate de reprezentanții ASF, un număr de 17 persoane s-au arătat deja interesate de această procedură, apelând telefonic instituția, pentru a afla mai multe amănunte. În momentul în care va împlini vârsta standard de pensionare, 63 de ani pentru bărbați și 65 pentru femei, pensionarul român va putea să retragă întreaga sumă de bani stocată în contul respectiv. Transferul de la Pilonul II la Pilonul I nu este posibil în momentul de față, aflându-se la stadiul de dezbatere publică, până pe 18 februarie.