Victor Becali a fost internat azi de urgență la spitalul Floreasca din Capitală. Antena 3 relatează că în cursul zilei de miercuri la unitatea medicală, dimineață. Fostul impresar FIFA a avut de asemenea câteva probleme de sănătate și în timpul în care a fost arestat. În urma acestora, a părăsit arestul mai devreme, pe 22 mai, chiar în toiul nopții.
Victor Becali, de urgență la spital!
Victor Becali a ajuns în dimineața zilei de miercuri la Spitalul Floreasca din Capitală după ce a acuzat stări de rău. Din păcate, medicii au decis că ar fi mai bine să-l interneze. Se pare că niște probleme mai vechi i-au dat de cap acestuia, astfel că a ajuns pe mâna doctorilor. În luna noiembrie a anului 2016, Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat pe Ioan Becali la şapte ani de închisoare şi patru luni de, iar pe Victor Becali la cinci ani şi opt luni. De asemenea, pe Borcea la şapte ani şi zece luni şi pe Terceanu la cinci ani şi şase luni, în dosarul privind mita de 195.000 de euro primită de Terceanu, când era judecător la Tribunalul Bucureşti, pentru a da o soluţie favorabilă în dosarul transferurilor de fotbalişti. Decizia nu a fost definitivă şi poate fi contestată la instanţa supremă.