Tudorel Toader afirmă că se vor lua ”măsuri reparatorii” pentru condamnații care nu pot ataca deciziile completurilor de 5 judecători . Mai exact, pentru condamnații care au sentințe definitive pronunțate de completurile constituite nelegal la ÎCCJ, și care nu au putut depune contestație în anulare. Ministrul Justiței a invocat o decizie a Curții Constuționale din 2003. ”În termen scurt vom veni cu măsuri reparatorii şi pentru cei care au pierdut termenul sau au depăşit termenul contestaţiei în anulare, pentru că avem chiar o decizie a Curţii Constituţionale din 2003 care spune că egalitatea înseamnă ca titularul dreptului dobândit prin actul normativ să se afle în aceeaşi ipoteză.
Or, că a pierdut termenul de contestaţie sau nu s-a aflat în aceeaşi ipoteză, au fost condamnaţi de complete nelegal constituite”, a declarat ministrul Justiției la Antena 3. De asemenea, Tudorel Toader a vorbit și despre răspunderea magistraților, precizând că în prezent este dificilă angajarea răspunderii procurorilor și a judecătorilor în plan civil, dar și în plan penal, în baza normelor dreptului comun.
Tudorel Toader anunţă „măsuri reparatorii” pentru condamnații care nu pot ataca deciziile completurilor de 5 judecători
”Proiectul de lege plecat de la Ministerul Justiţiei pe 25 octombrie 2017, preluat de comisa specială, prevedea o riguroasă procedură şi norme materiale de procedură pentru angajarea răspunderii magistraţilor. Nu ne trebuie o lege specială pentru răspunderea lor, pentru că avem un capitol din legile justiţiei, doar că, din păcate, forma plecată de la guvern a fost mult atenuată, modificată şi în momentul de faţă este dificilă angajarea răspunderii magistraţilor, că e răspundere civilă, că e răspundere penală, după normele dreptului comun”, a continuat ministrul.
Totodată, acesta a menționat și că trebuie așteptat ca CCR să se pronunțe asupra constituționalității din justiție, urmând ca autoritățile să ia ”măsurile de reparare a abuzurilor”. ” Eu, personal, nu cred că putem veni mâine cu o ordonanţă să stabilim nelegalitatea protocoalelor, pentru că în scurt timp Curtea Cosntituţională se va pronunţa sub aspectul constituţioalităţii sau neconstituţionalităţii protocoalelor, ceea ce este mai mult decât ar face Guvernul printr-o ordonanţă. Prin urmare, nu avem decât să aşteptăm decizia Curţii, funcţie de care, ulterior, să luăm măsurile de reparare a abuzurilor care s-au creat, a nedrptăţilor în actul de înfăptuire a justiţiei pe baza unor protocoale”, a mai spus Tudore Toader.