Sondajul făcut pentru a arăta cea mai puțin coruptă țară a adus Danemarca pe primul loc, iar România pe locul 61. Totul s-a petrecut cu ajutorul unui studiu creat de o organizație anti-corupție. După România, în același clasament, vine repede din spate Ungaria, pe locul 64. În același studiu, România a ieșit în 2014 pe locul 69, cu scorul de 43 de puncte.
Țara noastră a fost la egalitate cu Brazilia, Bulgaria, Grecia, Italia, Senegal şi Swaziland. Republica Moldova se află pe locul 103, cu 35 de puncte (la fel ca anul trecut), alături de Bolivia, Mexic şi Niger. În total, mai mult de două treimi din țările aflate în clasament au înregistrat mai puțin de 47 de puncte, majoritatea ajungând la punctajul de 43.
Care sunt cele mai corupte țări?
Studiul folosit pentru a indica cele mai corupte țări se numește „Indicele Percepției Corupției” și a fost făcut cu ajutorul organizației neguvernamentale Transparency International, fondată la Berlin, potrivit Metro. România ocupă în clasamentul aferent locul 61. Cele mai bune scoruri pentru clasamentul corupției din 2018 au revenit la Danemarca și Noaua Zeelandă, cu un punctaj de 88 și 87. Numărul cât mai mare indică cea mai puțin coruptă țară.
Pe ultima poziție din top se află Somalia, locul 180 cu 10 puncte, Siria este pe 178, cu 13 puncte iar Sudanul de Sud pe locul 178, cu 13 puncte. România se află pe locul 61, primul din a doua treime, cu 47 de puncte. Pe locul 60 se află Malaezia (47 de puncte), iar pe locul 62 se află Ungaria (48 de puncte). Grecia (locul 67 – 45 de puncte) și Bulgaria (locul 77 – 42 de puncte) se află mult mai jos în clasament. Statele Unite se află pe locul 22, cu 4 puncte mai puțin față de anul 2017. Indicele scăzut este pus pe baza controverselor președintelui Donald Trump.
Indicele de percepție a Corupției 2015:
- 1 Denmark 91
- 2 Finland 90
- 3 Sweden 89
- 4 New Zealand 88
- 5 Netherlands 87
- 5 Norway 87
- 7 Switzerland 86
- 8 Singapore 85
- 9 Canada 83 81
- 10 Germany 81 79
- 10 Luxembourg 81
- 10 United Kingdom 81(..)
- 58 Greece 46
- 58 Romania 46(..)
- 165 Sudan 12
- 166 Afghanistan 11
- 167 Korea (North) 8
- 167 Somalia 8